Ziarul care ține cu românul

Acțiuni ale polițiștilor din județul Brașov

Polițiștii au reținut o femeie care a încălcat ordinul de protecție

La data de 09 septembrie a.c, în jurul orei 09.45, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană din municipiul Brașov a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Brașov.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiști au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 33 ani, ar fi pătruns în imobilul de domiciliu prin forțarea sistemului de închidere al unei ferestre, încălcând în acest fel, ordinul de protecție, emis la data de 04 septembrie 2019, de Judecătoria Brașov, prin care i s-a impus să nu se apropie de soțul său și de locuința comună din municipiul Brașov.

Femeia în cauză, a fost depistată de polițiști în interiorul apartamentului, fiind ascunsă după ușa unei camere.

Reținută 24 de ore

Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  ”distrugerea” și ”încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, în cadrul  unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor,  conform purtătorului de cuvânt al județului Brașov.

Activităţi specifice derulate de poliţiştii braşoveni pentru menţinerea siguranţei rutiere

La data de 09 septembrie a.c., pe DJ 112H a avut loc un accident rutier, în următoarele circumstanțe:

Zărnești

Un bărbat în vârstă de 71 ani din localitatea Zărnești, județul Brașov, care se deplasa cu bicicleta pe DJ 112H, din direcția Predeluț spre Zărnești, în timp ce cobora o pantă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut în afara părții carosabile.

Victima  a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații de specialitate.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Voila-Veneția de Jos

La data de 09 septembrie a.c., în jurul orei 00.45, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila, au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 47 ani care a condus un autoturism pe DC 130A, pe raza localității Veneția de Jos, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,54 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Brașov

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

În fapt, un bărbat, în vârstă de 34 ani, care a condus un autoturism pe str. Alexandru Vlahuță din mun. Brașov, a intrat în coliziune față-spate cu un alt auto, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

Conducătorul auto a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și, totodată, fiind condus la o unitate medicală, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Arestat la domiciliu

Acesta a fost reținut pentru  24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar ulterior, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, conform purtătorului de cuvânt al județului Brașov.

Pentru toate informațiile necesare, urmariți-ne pe Facebook:

Pagina: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTA LA DATORIE!

Cogito ergo sum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *