Ziarul care ține cu românul

Acțiuni ale polițiștilor din județul Mureș

ORDINE DE PROTECŢIE PROVIZORII EMISE DE POLIŢIŞTI

 

Reghin

#La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 12.20, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului oraşului Reghin au fost sesizați despre faptul că într-un imobil din localitate a avut loc un scandal în familie.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată, un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Reghin, pe fondul consumului de alcool, a provocat scandal în imobilul părinţilor săi şi-a agresat mama şi a provocat distrugeri autoturismului deţinut de părinţii săi.

După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat,  pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie şi distrugere.

Ghindari

# La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.14 Ghindari au fost sesizați de o femeie de 24 de ani, din comuna Ghindari, cu privire la faptul că este agresată şi ameninţată de concubinul său.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în cursul lunii septembrie un bărbat, de 33 de ani, din staţiunea Sovata şi-a agresat concubina şi i-a adresat ameninţări.

După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat,  pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie şi ameninţare.

Tg. Mureș

# La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Tîrgu Mureş au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost agresată de soţul său.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în cursul aceleaşi zile, un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Tîrgu Mureş, pe fondul geloziei, şi-a agresat soţia.

După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat,  pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

#La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 14 Ghindari au fost sesizați despre faptul că într-un imobil din comuna Bălăuşeri a avut loc un scandal în familie.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată, un bărbat, de 37 de ani, a provocat scandal şi şi-a agresat mama, de 61 de ani.

După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat,  pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie şi distrugere.

BĂRBAT REŢINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECŢIE

La data de 13 septembrie a.c., ora 17.00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti au fost sesizați de către o femeie, de 28 de ani, despre faptul că un bărbat de 48 de ani, soţul acesteia, a încălcat ordinul de protecţie provizoriu emis împotriva sa în urmă cu două zile şi a ameninţat-o cu acte de violenţă.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în data de 11 septembrie a.c. polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti au emis un ordin de protective provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, împotriva unui bărbat, de 48 de ani, din comuna Sângeorgiu de Mureş, prin care acesta a fost evacuat din imobilul situat în aceeaşi localitate, în care locuia împreună cu soţia sa, în vârstă de 28 de ani şi cu fiica lor minoră, deoarece în data de 10 septembrie a.c., pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii şi-a ameninţat şi agresat fizic soţia.

Întrucât, în urma verificărilor, s-a stabilit că la data de 13 septembrie a.c.,  în jurul orei 14,00, bărbatul de 48 de ani a încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa, apropiindu-se la mai puţin de 5 metri de soţia sa şi adresându-i ameninţări acesteia, poliţiştii au dispus faţă de bărbat, măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie de către persoana împotriva căreia a fost emis

 

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *