Ziarul care ține cu românul

Acțiuni ale polițiștilor din județul Vâlcea-acțiune pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, LA BĂILE GOVORA

 

La data de, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băile Govora și Serviciului Rutier au acționat pe raza de competență, preponderent pe Drumul Național 67, în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere soldate cu victime, în special nerespectarea regimului legal de viteză și conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise.

Polițiștii au controlat 65 de autovehicule și au fost legitimate 68 de persoane, iar în urma neregulilor descoperite polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu o valoare de peste 24.000 lei. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, 1 pentru alcool, iar 3 pentru depășirea limitei de viteză legală.

ACȚIUNE PE LINIE ECONOMICĂ

 

La data de, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune, pe raza orașului Băile Olănești și municipiului Râmnicu Vâlcea, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a contrafacerii în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice.

Polițiștii au verificat 11 operatori economici, iar în urma neregulilor descoperite au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G. 28/1999, LG. 12/1990 și LG. 8/1996, în valoare totală de 8000 lei, fiind luată totodată măsura complementară a confiscării sumei de 117 lei reprezentând venituri nefiscalizate.

De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune prevăzută de LG. 84/1990 privind mărcile și indicațiile geografice, fiind indisponibilizate 12 obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 2500 lei.

 

   ACȚIUNE DE INFORMARE

 

La data de, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de informare, în centrele comerciale de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în baza Campaniei „Hoții îți invadează intimitatea” care are ca scop conștientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuințe.

 

          Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţe, poliţiştii vă recomandă:

  • Asiguraţi o bună luminozitate în casa scării şi în faţa apartamentului.
  • Indiferent dacă locuiţi la casă ori la bloc, punerea în funcţiune, de către o societate autorizată, a unui sistem de alarmare anti-efracţie poate asigura eficient protecţia locuinţei, în special pe durata absenţei de la domiciliu.
  • Dacă intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon, nu permiteți accesul decât persoanelor cunoscute, pe care le așteptați în vizită;
  • Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că reprezintă companiile de utilități ( gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi angajaţi a unor supermarketuri/vânzători ambulanţi ce oferă gratuit (ori la preţuri avantajoase) diferite produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru scurt timp;
  • Evitaţi să vă afişaţi sau să discutaţi despre bunurile de valoare pe care le deţineţi în locuinţă (bani, bijuterii, seif, obiecte de artă);
  • Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră;
  • În situaţia în care cheile de la uşa de acces au fost pierdute, uitate într-un loc public sau sustrase odată cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă încuietorile.
  • Învăţaţi copiii să fie discreţi şi să nu se laude altor persoane cu achiziţiile făcute de dumneavoastră (televizor LCD, laptop, sau că aveţi sume mari de bani în casă, etc.);
  • Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *