Ziarul care ține cu românul

Acțiunile polițiștilor Sibieni – Bețivii un real pericol public

Infracțiuni la regimul rutier

Scoreiu

La data de 25 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în satul Colun,  cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

În fapt, la data de 19 iulie a.c., în jurul orei 17,00, bărbatul a fost depistat pe DN 1, în afara localității Scoreiu, conducând un autoturism deși nu deține permis de conducere și având o concentrație de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu.

Dumbrăveni

La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 12,00, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe raza orașului Dumbrăveni de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare este fals, aparținând unui alt vehicul.

De asemenea, la testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat o concentrație de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, respectiv conducerea unui atovehicul cu număr de înmatriculare fals.

Arpașu de Jos

La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 17,30, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Vâlcea, a fost depistat pe DN 1, în localitatea Arpașu de Jos, conducând o autoutilitară deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea prevăzută de art. 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

Vurpăr

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 00,30, pe raza localității Vurpăr, un localnic în vârstă de 31 de ani a fost depistat conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Purtător de cuvânt Agent Șef Adjunct de Poliţie Elena Welter

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *