Ziarul care ține cu românul

Activitatea polițiștilor de pe raza județului Brașov

Făgăraș

La data de 23 iunie a.c., în jurul orelor 23.00, lucrători din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 30 ani, din localitatea Ucea, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe DN1, km 257 + 300 m, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.45 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentant sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Râșnov

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 23 iunie a.c., în jurul orei 04.30, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 55 ani, din localitatea Râșnov, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe DN73 km. 120 (Str. Câmpului) din localitatea Râșnov, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.90 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Brașov

Dosar penal pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”

La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 25 ani, din localitatea Sânpetru, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe str. Șirul Livezii din mun. Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constat faptul că autoturismul nu avea poliță RCA valabilă, neavând astfel drept de circulație în România.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, instrumentat sub coordonara unității de parchet competene, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Dosar penal ,,pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 23 iunie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 45 ani, din jud. Dâmbovița, care a condus un autoturism pe str. Nicolae Bălcescu din mun. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.66 mg/l alcool pur. În continuare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Dosar Penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Lucrători din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 23 ani, din mun. Brașov, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe str. Crișan, din mun. Brașov.

Procedându-se la verificarea documentelor personale și ale autoturismului, s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat pentru abateri anterioare.

 

Măieruș

La aceeași dată, în jurul orelor 17.00, organele de poliție au identificat un bărbat, în vârstă de 30 ani, care a condus o motocicletă pe str. Pădurii din localitatea Măieruș, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.23 mg/l alcool pur.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere necesar categoriei de autovehicul condus.

Cercetările sunt continuate în cadrul unor dosare penale, instrumentante sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Polițiștii au emis ordin de protecție

Bran

 La data de 23 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 30 ani, din localitatea Moieciu, jud. Brașov.

În fapt, la data de 23 iunie 2019, în jurul orelor 18.30, organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că, în timp ce se aflau la reședința comună, situată în localitatea Moieciu, jud. Brașov, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 45 ani, lovind-o cu pumnul în zona mâinii stângi și partea din spate a corpului, pe fondul unui conflict verbal.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză şi au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuinţa comună și păstrarea unei distanțe de minim 200 metri față de persoana vătămată.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

 Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

 La data de 24 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au identificat un bărbat, în vârstă de 34 ani, din mun. Săcele, jud. Brașov, pe numele căruia Judecătoria Brașov a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ulterior fiind emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de 1 an și 2 luni.

Bărbatul, care era urmărit național, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Purtător de cuvânt Subcomisar de Poliție Alina-Maria IVAN

Abonați-vă cu încredere!

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *