Ziarul care ține cu românul

Activitatea polițiștilor sibieni din data de 26 aprilie -1 mai

În perioada minivacanței, polițiștii sibieni au fost la datorie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

 

În intervalul 26 aprilie – 1 mai a.c., polițiștii au intervenit la 230 de evenimente sesizate, cele mai multe fiind semnalate prin apelul de urgență 112.

Din punct de vedere rutier, polițiștii au întocmit 11 dosare de cercetare penală, cele mai multe pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Totodată, au fost aplicate 315 sancțiuni contravenționale, au fost reținute 32 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

„Campionul” infracțiunilor constatate în această perioadă la regimul circulației este un sibian în vârstă de 61 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului chiar în noaptea de 28 aprilie, în jurul orei 04,00, pe Aleea Taberei din municipiul Sibiu.

În urma testării alcoolscopice a celui aflat la volan, a rezultat o concentrație de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Alte „isprăvi” din trafic

 28 aprilie

În jurul orei 03,00, în municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moșnei.

Acesta a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de către un alt medieșean, în vârstă de 54 de ani.

În urma testării alcoolscopice a șoferului care a provocat tamponarea, a rezultat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Nici celălalt șofer nu s-a lăsat mai prejos.

La testarea alcoolscopică a prezentat un rezultat de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar s-a ales cu dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Acesta fiind deținătorul unui permis eliberat de o autoritate străină, fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

29 aprilie

În jurul orei 17,30, pe raza comunei Brădeni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un brașovean în vârstă de 48 de ani.

Dat fiind rezultatul testării alcoolscopice a șoferului, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Tot în ziua de 29 aprilie a.c., la miezul nopții, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, dinspre Săcel spre Săliște, de către un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Acesta aste domiciliat în satul Rusciori.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere și se află sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

 

30 aprilie

În jurul orei 02,00, în localitatea Slimnic, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Vâlcea, a pierdut controlul direcției de deplasare a ansamblului TIR pe care îl conducea pe DN 14.

Acetsa a intrat în coliziune cu un imobil, iar în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

La testarea alcoolscopică a șoferului, s-a constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan, având o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Purtător de cuvânt Agent Șef Adjunct de Poliție Elena WELTER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *