Ziarul care ține cu românul

Activitatea polițiștilor Sibieni în ziua de 19 mai pe raza județului

La data de19 mai a.c., polițiștii sibieni au constatat 7 infracțiuni la regimul rutier. Aceștia au reținut 29 de permise de conducere și au aplicat 460 de sancțiuni contravenționale în valoare de 97.000 de lei.

 

19 mai o zi plină pentru polițiștii sibieni

În jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, pe bulevardul Victoriei, a fost oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din localitatea Porumbacu de Jos.

În urma testării alcoolscopice a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

În jurul orei 04,30, tot în municipiul Sibiu, de această dată pe Șoseaua Alba Iulia, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în localitatea Sebeșu de Jos, care a prezentat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

În jurul orei 15,00, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 20 de ani a condus un autoturism pe aleea de acces în incinta Cimitirului Municipal Sibiu, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere și a acroșat un alt autoturism parcat.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că sibianul nu deține dreptul de a conduce, iar autoturismul este neînmatriculat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

Gura Râului

Seria șoferilor depistați sub influența alcoolului a continuat în aceeași zi, în jurul orei 10,30, în localitatea Gura Râului, unde un localnic în vârstă de 63 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost depistat cu o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din nou s-a întocmit dosar de cercetare penală conform articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

 

Ocna Sibiului

În seara zilei de 19 mai a.c., în jurul orei 22,00, pe raza orașului Ocna Sibiului, un localnic în vârstă de 35 de ani a condus un autoturism pe strada Podului având o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Purtător de cuvânt Agent Șef Adjunct de Poliție Elena WELTER.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *