Ziarul care ține cu românul

Autovehiculele înmatriculate în străinătate, verificate de polițiști

Polițiștii de la rutieră și de la intervenții și acțiuni speciale au constatat 17 infracțiuni și au indisponibilizat peste 60 de autovehicule, în urma unei acțiuni desfășurate pe parcursul a 4 zile în București. Persoane care conduceau sub influența drogurilor, alcoolului sau fără permis sunt cercetate în cadrul unor dosare penale.

 

În perioada 7 – 10 august 2020, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, poliţiști rutieri din cadrul Direcției Rutiere şi luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale au acționat în echipe mixte, în București.

 

Au fost verificate 1.062 de autovehicule, iar, pentru neregulile constate, au fost aplicate 501 sancţiuni contravenționale, au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 102 certificate de înmatriculare și 63 de plăcuţe de înmatriculare.

 

De asemenea, au fost constatate 17 infracţiuni și indisponibilizate 63 de autovehicule.

 

Exemple:

 

La data de 7 august 2020, ora 14:10, pe Calea Ferentari, a fost depistată o femeie, de 25 de ani, în timp ce conducea un autovehicul fără a deţine permis de conducere. A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care nu posedă permis de conducere.

 

Tot pe 7 august, ora 17:50, pe Calea Giuleşti, a fost depistat un bărbat, de 28 de ani, conducând un autovehicul, înmatriculat în România, cu număr provizoriu. La testare, s-a constatat prezența Canabisului şi Metamfetaminei, astfel că au fost prelevate mostre biologice, pentru stabilirea consumului de substanţe interzise la consum. A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

 

În aceeași zi, pe bulevardul Drumul Taberei, a fost depistat un bărbat ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice venind din zona Ferentari. A fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că acesta avea o concentraţie de 0,76 mg/l în aerul expirat. A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

La ora 18:40, în ziua de 7 august, pe Calea Ferentari, a fost depistat un bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autovehicul înmatriculat în România, iar, în urma verificărilor, s-a stabilit că figurează cu permisul de conducere „REȚINUT”. Pentru continuarea cercetărilor, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 

La data de 8 august 2020, ora 17:00, în sectorul 5, polițiștii au depistat un bărbat, de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria. În urma efectuărilor efectuate, a reieșit că acesta avea  dreptul  de  a conduce suspendat.  De  asemenea,  autoturismul  avea  inspecția tehnică  și  polița de  asigurare  expirate. În cauză au fost reținute certificatul de înmatriculare și  plăcuțele  de  înmatriculare. Pentru continuarea cercetărilor, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a căreia exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 

În aceeași zi, la ora 17:10, pe șoseaua Alexandriei din București, a fost depistat un bărbat, de 42 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, iar în urma verificărilor a reieșit că autoturismul era radiat din circulație din Germania din data de 28 aprilie 2020 și avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare de Spania false. A fost întocmit dosar de cercetare penală.

 

Pe 8 august, la ora 20:10, pe Șoseaua  Chitila, a fost depistat un bărbat, de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism,  iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta avea  dreptul de  a conduce suspendat. A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de o persoană a căreia exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 

La ora 19:45, pe bulevardul Regina Maria, a fost depistat un bărbat, de 59 de ani, în timp ce conducea un autovehicul. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că autoturismul este radiat din circulație din data de 6 octombrie 2016 și nu există alte înmatriculări ulterioare. A fost întocmit dosar de cercetare penală.

 

La data de 9 august 2020, ora 18.55, un bărbat a fost depistat în trafic, pe șoseaua Alexandriei, conducând un autoturism. Acesta emana halenă alcoolică. A fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

În aceeași zi, la ora 17:00, pe strada Toporași din sectorul 5,  a fost depistat un bărbat, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta ar fi înmânat  la  control  un permis de  conducere fals, asemănător  celor  emise  de  organele  competente  din Spania. De  asemenea, cel în cauză  nu  deține  permis  de  conducere în România.  Pentru continuarea cercetărilor, a fost întocmit dosar penal.

 

La ora 18:15, în ziua de 9 august, pe strada Toporași  din  sectorul 5,  a fost depistat un bărbat, 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Ungaria, iar în urma verificărilor s-a  stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulație din Ungaria din data  de  26 iunie 2020.  A fost întocmit dosar de cercetare penală și au fost  retrase certificatul  și plăcuțele de înmatriculare  ale  autoturismului.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *