Activități ale polițiștilor din județul Cluj- bărbat cercetat pentru conducere sub influența alcoolului

CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI

 

La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 15.10, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Dej au depistat un bărbat de 46 de ani, din municipiul Dej, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Macazului, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS

 

La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 19.15, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Sânmărtin, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe D.J.161E, pe raza localităţii Diviciorii Mari, deşi nu deţine permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA DEJ

 

La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, au organizat si desfăşurat activităţi de prevenire a infracţiunilor stradale, dar şi de prevenire a accidentelor rutiere pe raza de competenţă.

Activităţile privind prevenirea accidentelor rutiere au fost concentrate pe D.N. 1 C, pe raza localităţilor Căşeiu şi Câţcău, D.N. 17- pe raza localităţii Cuzdrioara, în timp ce activităţile de prevenire a infracţiunilor stradale  au fost concentrate în zona unităţilor de învăţământ şi în zona pieţelor agroalimentare.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 49 de persoane şi verificarea a 36 de vehicule.

Neregulile constatate au impus aplicarea a 21 de sancţiuni contravenţionale, 17 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, iar 4 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, a fost constatată o infracţiune la regimul rutier, respectiv de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi a fost reţinut 1 permis de conducere.în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată.

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE ŞI PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII

 

La data de 5 noiembrie a.c.,  politiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj au fost alături de elevii Liceului Waldorf din Cluj-Napoca.

Activităţile au fost desfăşurate în colaborare cu piloţii Napoca Rally Academy în cadrul Proiectului Be cool.

Cei 75 de elevi participanţi au aflat care sunt riscurile conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum, dar şi despre importanţa folosirii centurilor de siguranţă de către toţi ocupanţii locurilor din vehicul, atât în oraş cât şi înafara localităţilor.

La data de 5 noiembrie a.c., politiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj au fost oaspeţii elevilor Şcolii Gimnaziale Octavian Goga din Cluj-Napoca.

Peste 120 de elevi au aflat ce este bullying-ul, cum se manifestă şi mai ales ce pot face elevii pentru stoparea unui astfel de comportament.

De asemenea, au fost purtate discuţii despre siguranţa în mediul on-line, despre datele cu caracter personal, care sunt acestea şi cum trebuie să le protejăm, dar şi care este riscul dezvoltării unor relaţii cu persoane cunoscute în mediul on-line.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *