Ziarul care ține cu românul

Acțiuni ale polițiștilor brașoveni- bărbat cercetat după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat cercetat după ce a încălcat ordinul de protecție

 

  • La data de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 16.50, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană din mun. Brașov a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de cadrele de poliție.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat s-a deplasat la locuința soției sale, încălcând în acest fel, ordinul de protecție emis de Tribunalul pentru Minori și Familie la data de 10.10.2019, prin care i s-a dispus evacuarea acestuia din locuință.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea ordinului de protecție”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere

 

  • La data de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 45 ani care conducea un autoturism pe str. Nicolae Titulescu din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.45 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 36 ani care conducea un autovehicul pe raza localității Comana, județul Brașov.

Procedându-se la verificarea documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică

 

  • La data de 08 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au identificat un bărbat în vârstă de 65 ani din municipiul Brașov, care nu a depus la un armurier autorizat arma letală scurtă cu destinația vânătoare, pe care o deținea, în termen de 10 zile de la expirarea permisului de armă.

Polițiștii au ridicat arma în vederea continuării cercetărilor și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *