Ziarul care ține cu românul

Bărbat din Cluj, bănuit că ar fi condus o mașină cu numere false

Conducere sub influenţa alcoolului

 

La data de 20 mai 2020, ora 00:40, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Band au depistat pe drumul judeţean 152/A, în localitatea Berghia, un autoturism condus de către un bărbat, care se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii l-au testat pe bărbat cu etilotestul, acesta indicând o valoare de 1,00 mg/l, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la SMURD, în vederea prelevării probelor biologice, în vedere stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Accident rutier uşor

La data de 20 mai 2020, ora 02.30, pe drumul naţional 14, la intrarea în localitatea Daneș, s-a produs un accident rutier cu victime.

În fapt, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Hoghilag, judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul altor preocupări, ar fi pătruns și ar fi circulat pe sensul opus de mers, ulterior ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi tamponat de gardul unui imobil și de un cap de pod, după care s-ar fi răsturnat în șanțul pluvial.

În urma accidentului, un pasager din auto a fost rănit uşor.

Bărbat, din Cluj, bănuit de comiterea unor infracţiuni rutiere

 

La data de 19 mai 2020, în jurul orei 22.45, poliţişti din Mureş, au oprit în trafic, în orașul Sărmașu, la intersecția dintre străzile Părți și Dezrobirii, un autoturism, condus de către un bărbat, din judeţul Cluj.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu figurează ca posesor de permis de conducere, iar plăcuţele cu numerele de înmatriculare aplicate pe autoturism aparțin altui vehicul, care ar avea certificatul de înmatriculare suspendat, pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice valabile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând a se da soluţie legală prin parchetul competent.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *