Ziarul care ține cu românul

Braconaj piscicol pe Olt. Peste 300 de kg de pește, redate mediului natural

Braconaj piscicol pe Olt. Peste 300 de kg de pește, redate mediului natural

La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 00,30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. Sibiu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol pe râul Olt.

Cu această ocazie, în zona Hidrocentralei Arpașu de Jos, pe albia râului Olt, într-o barcă pneumatică, polițiștii au identificat un brașovean în vârstă de 43 de ani, care nu și-a putut justifica legal prezența în zonă, în barca acestuia găsindu-se și 3 plase tip monofilament în care erau prinse mai multe specii de pește.

Polițiștii împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. au continuat verificările, din apă fiind extrase încă 7 plase de același tip, pline cu pește, toate aparținând brașoveanului.

O cantitate de peste 300 de kg de pește, somn, caras și plătică, a fost redată mediului natural, iar 31 de kg de pește au fost confiscate în vederea comercializării.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 2 bărci pneumatice, 4 vâsle, 1 pompă și 10 plase tip monofilament cu o lungime totală de 860 m.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de pescuit comercial fără licență, deținere ilegală de pește, respectiv deținere și utilizare de plase tip monofilament.

Cercetările continuă la nivelul Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *