Cantitatea de 360 kg de tutun vrac, descoperită ascunsă printre saci cu peleţi la P.T.F. Ostrov

Cantitatea de 360 kg de tutun vrac, descoperită ascunsă printre saci cu peleţi la P.T.F. Ostrov

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere a  Frontierei Ostrov au descoperit, într-o autoutilitară condusă de un cetățean român, 12 saci cu produse vegetale, ce conţineau 360 kg tutun uscat neprelucrat, transportat fără îndeplinirea condițiilor stabilite de lege.

În data de 02.11.2020, în jurul orei ora 04.15, la Punctul Comun de Trecere a Frontierei Ostrov – Silistra, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetățean  român, în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculată în România.          Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta peleți din Bulgaria în România.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că în compartimentul pentru marfă, acoperiți de peleți, erau ascunşi mai mulți saci ce conțineau tutun vrac.

Împreună cu inspectori din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 2 Constanța s-a procedat la cântărirea tutunului, rezultând cantitatea totală de 360 kg, echivalentul în pachete de țigări a acestei cantități de tutun fiind de aproximativ 18.000 de pachete.

Tutunul, în valoare de aproximativ 2.160 de lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor de către inspectori antifraudă din cadrul ANAF. De asemenea, aceștia l-au sancționat pe șofer sub aspectul săvârşirii faptei de efectuarea de activități de comerț fără îndeplinirea condițiilor stabilite de lege.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *