Ziarul care ține cu românul

Cu remorca neînmatriculată – Și firmele trebuie să se supună legilor din România

La data de 29.08.2019, ora 16:00, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană au observat în trafic, pe Calea Dumbravii, o autoutilitară ce tracta o remorcă (pompă de beton) care nu avea montată placuța de înmatriculare, ansamblul de vehicule deplasandu-se pe strada C. Dumbravii din municipiul Sibiu din directia Str. Siretului către b-dul M.Viteazu.
Ansamblul de vehicule a fost oprit pentru verificări, polițiștii stabilind că remorca tractată de către șofer (în vârstă de 21 de ani, domiciliat în mun. Sibiu) este neînmatriculată.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de la regimul rutier. (art. 334 din OUG 195/2002, republicată).

Potrivit martorilor, pompa beton aparține unei firme cunoscute care desfășoară activități de amploare în Mun Sibiu, iar potrivit apropiaților, se obișnuiește să se mai schimbe numerele de înmatriculare la plecarea din curtea instituției.

Vigilența polițiștilor și-a spus cuvântul.

Cu toate că este o firmă cunoscută cu o cifră de afacere destul de mare, înmatricularea nu este obțională.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Cogito ergo sum!

Foto: arhiva Ziua Online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *