Ziarul care ține cu românul

Exclusivitate/Hoț prins de Șeful Poliției Municipiului Sibiu aflat în timpul liber

Mall-urile sibiene pline de hoți

Dl. Vestemeanu Sebastian Șeful Poliției Municipiului Sibiu, a demonstrat că buna condiție fizică face diferența în orice situație.

În data de 26.01.2020 în jurul orei 17.00, o vânzătoare din cadru magazinului PEPCO a surprins pe minorul C.M.P.A. în vârstă de 15 ani care furase din magazin.

Potrivit martorilor, vânzătoarea a incercat sa-l determine să lase bunurile în magazin și să plece. Hoțul cu o răutate dusă la extrem, a inceput să îi vorbească urât, să amenințe și să înjure.

Auzind zarva și panica creată de anumiți clienți, Dl. Veștemeanu a intervenit pentru a lămuri ce s-a întamplat, iar când minorul a auzit că acesta cheamă poliția a fugit cât l-au ținut picioarele. Cu toate că se afla în timpul liber, respectul față de meserie și-a spus cuvântul, pornind în urmărirea hoțului. Cursa a durat câteva minute, traseul fiind de la Pepco până la magazinul Kaufland, mai exact la podul care face legătura dintre magazinul Kaufland cu Aleea Șelimbăr, unde ajutat de niște cetățeni cu spirit civic dezvoltat, a pus mâna pe hoț.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție din Cadrul Secției 1 Urbană Sibiu, minorul fiind cunoscut de polițiști cu antecedente penale, acesta existând în baza de date cu mai multe furturi împreună cu alți minori din centrul de plasament Gulliver.  Tâlhărit-la-miez-de-noapte-în-Municipiul-Sibiu-tâlharii-sunt-copii-de-la-centrul-de-plasament-Guliver

Polițiștii l-au transportat la Centrul de Plasament Gulliver de pe strada Georg Wilhelm Friedrich Hegel unde a rămas peste noapte.

De reținut

Hoțul face parte dintr-o bandă periculoasă de hoți, tâlhari și cerșetori, care acționează fără jenă în incinta magazinelor din Mall-ul de la Șelimbăr cât și în Mall-ul din gară.

Aceștia fură din magazine, de la bătrâni, de la copii, cerșesc în fața magazinelor sau în zona food fără ca cineva din pază să îi alunge, motiv pentru care ZIUA ONLINE vă atenționează să fiți vigilenți.

Hoții sunt pretutindeni: https://ziuaonline.com/info/5-imobile-sparte-la-selimbar-intr-o-singura-noapte

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

https://ziuaonline.com/detectiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *