Ziarul care ține cu românul

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 131.700 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 62.900 pe sensul de intrare şi 68.800 pe cel de ieşire din ţară şi peste 35.300 mijloace de transport, dintre care aproximativ 16.100 pe sensul de intrare și 19.200 pe sensul de ieșire din țară.

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 44 fapte ilegale (25 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 159.500 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.300 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 7 cetăţeni români din diferite motive legale.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *