Ziarul care ține cu românul

IGPR-ul vine cu informații privind Summit-ul de la Sibiu

În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind cazarea polițiștilor aflați în misiune la Summitul de la Sibiu, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Cazarea polițiștilor s-a realizat cu respectarea prevederilor legale și cu încadrarea în suma alocată pentru acest gen de misiuni, ținându-se cont inclusiv de disponibilitatea unităților de cazare, în condițiile în care, în acestă perioadă, la nivelul municipiului Sibiu, pe lângă fluxul obișnuit de turiști, sunt angrenate forțe aparținând și altor instituții ale statului.

Suma primită de un polițist

De asemenea, precizăm că fiecare polițist a primit, anterior deplasării la Sibiu, drepturile financiare cuvenite, respectiv 250 lei/zi (230 de lei – alocație de cazare; 20 de lei – indemnizație de delegare).

Mai mult, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cheltuirea banilor pentru cazare, în limita sumei sus-menționate, nu trebuie justificată prin documente.

Legat de informațiile potrivit cărora poliţiştii au fost obligați să achite 1.000 de lei pe noapte la cazare, menționăm faptul că acestea sunt false.

Într-un singur caz, prețul unei camere cu 4 paturi, în care aveau rezervare 3 polițiști, s-ar fi ridicat la suma de 750 de lei/noapte, cu masă inclusă, respectiv câte 250 de lei/persoană, bani ce le-au fost acordați acestora de instituția din care fac parte.

Mai mult decât atât, polițiștii care s-au considerat nemulțumiți de condițiile existente în spațiile ce le-au fost rezervate pentru cazare, au avut posibilitatea să își aleagă alte locații, fără a fi nevoiți să achite vreo sumă de bani unității hoteliere unde au refuzat șederea.

Selecția polițiștilor

De asemenea, precizăm că selecția polițiștilor care participă la această misiune s-a făcut pe baza anumitor criterii stabilite anterior. Dintre acestea amintim experiența, lipsa unei sancțiuni disciplinare, starea de sănătate etc.

Nu în ultimul rând, reiterăm că principalul obiectiv al polițiștilor angrenați în această activitate este îndeplinirea misiunii, în mod corespunzător, fapt asumat de cei prezenți în teren.

Foto: Agerpres

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *