Sibiancă de 30 de ani arestată

Încarcerată după ce a condus în mod repetat fără permis

La data de 02 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au dispus reținerea 24 de ore pe bază de ordonanță a unei femei în vârstă de 30 de ani, domiciliată în orașul Cisnădie, cercetată penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conducere fără permis.

În cursul anului 2019, persoana în cauză a fost depistată în trafic de trei ori conducând autoturisme pe raza municipiului Sibiu deși nu deține acest drept.

Femeia a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu și urmează să fie prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

 

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 20,00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Poplăcii de către un sibian în vârstă de 53 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că dreptul de a conduce al bărbatului este suspendat, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

 

La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 01,00, în municipiul Sibiu, pe strada Dumitru Bagdasar, polițiștii rutieri au depistat un sibian în vârstă de 24 de ani în timp ce conducea un microbuz fără a deține acest drept.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Știrea inițială:

https://ziuaonline.com/info/tupeul-din-zilele-noastre-sibianca-prinsa-fara-permis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *