Ziarul care ține cu românul

Informații legate de Compartimentul HIV al spitalului clinic Brașov

Având în vedere apariția în spațiul virtual a unor informații cu privire la posibila desființare a Compartimentului HIV, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov (SCBIBv), dr. Ramona Ionescu, dorește să comunice următoarele:

  1. Considerăm că singura cale corectă, legală și justă de comunicare a deciziilor manageriale este cea oficială, prin comunicate oficiale.

S-a pus în discuție restructurarea Compartimentului HIV care deservește doar pacienții internați, nu aceia care vin la controale de rutină și pentru eliberarea medicamentelor specifice care se prescriu zilnic în cadrul Programului Național HIV.

Se menține cabinetul de boli infecțioase HIV din ambulator,  foarte util pacienților. Se menține numărul de 5 paturi de spitalizare de zi,  care se va adapta nevoilor de sănătate ale populației, respectiv ale pacienților HIV.

 

  1. Reorganizarea spitalului permite eficientizarea indicatorilor critici prin creșterea ratei de utilizare a paturilor, scăderea duratei medii de spitalizare și omogenizarea activității pe fiecare angajat în parte, conform consultărilor cu membrii Consiliului Medical, ai Comitetului Director și ai Consiliului de Administrație a Spitalului, respectiv cu Ministerul Sănătății, în sensul transformării Compartimentului HIV în Compartiment de cronici.

Conform Regulamentului-cadru de aplicare a Legii nr. 153/2017, sporul de HIV se acordă în funcție de timpul efectiv de lucru la patul pacientului și nu este normal ca, în timp ce majoritatea asistentelor lucrează conform normativelor, în tura de noapte ajungând să îngrijească până la 20 pacienți o asistentă,  în cadrul Compartimentului HIV acestea să deservească doar 2-3 pacienți pe tură, cu un spor de 55% aplicat la cele 8 ore.

 

Cu privire la acordarea sporului salarial specific, reglementat legal pentru personalul care are în îngrijire pacienții HIV, dorim să clarificam următorul aspect: conform normei legale menționate mai sus, acest spor se va acorda proporțional cu timpul efectiv desfășurat la patul pacientului,  conform prevederilor legale în vigoare. Prin urmare, niciodată nu s-a pus în discuție neacordarea acestui spor, inclusiv după o reorganizare a Compartimentului HIV.

Astfel, la rugămintea unui pacient îngrijorat pe baza unor informații eronate vehiculate în cadrul Compartimentului HIV, marți,  8.10.2019, a avut loc o discuție cu pacienții, precum și cu personalul care îi îngrijește. Pentru transparentizare, managerul a prezentat situația reală a personalului ce deservește  Compartimentul HIV: 4 asistente, 3 infirmiere și 2 îngrijitoare, câte una pe tură, pentru 152 de pacienți HIV internați pe durata unui întreg an calendaristic.

Având în vedere existența unui plan managerial exhaustiv și adaptat realităților sistemului de

sănătate actual, planul strategic de dezvoltare presupune îndeplinirea indicatorilor asumați,

precum și limitarea deficitelor financiare rezultate din activitatea SCBIBv.

Nevoile de sănătate ale pacienților constituie cele mai importante deziderate și fac parte din

Strategia de Dezvoltare a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov aprobată prin Hotărârea

Consiliului Județean Brașov nr. 166 din 23.04.2019.

În acest sens, având în vedere deficitul de circa 440.000 lei pe primele 9 luni ale acestui an, o redimensionare și optimizare a parametrilor economico-financiari constituie o prioritate.

 

Indicatorii de management ai Compartimentului HIV în ultimii 3 ani sunt:

  • Numărul mic de pacienți internați, respectiv 106 în 2017, și o medie de 152 de pacienți pe an ulterior;

  • Durata medie de spitalizare  este de 9-10 zile, față de 6,05 zile cât este prevăzut în Normele     Contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate.

În baza celor menționate mai sus,  rata de utilizare a paturilor a fost de doar 30% din total, față de 100%.

Cu privire la confidențialitate, aceasta va fi respectată ca și până acum, deoarece instituția se supune legilor GDPR și asemeni pacienților cu hepatita B sau C, și cei cu HIV se află în aceeași situație, iar drepturile pacienților sunt respectate conform Legii 46/2003.

Cu privire la îngrijirea pacienților HIV, îi asigurăm că vor fi tratați la standardele actuale impuse de legislația în vigoare, prin personal de specialitate, având competența asigurării acestor servicii de sănătate, ca și până în prezent. Nu trebuie să existe motive de îngrijorare – apărute, de altfel, doar într-un context neoficial de zvonistică la nivelul spitalului și în alte medii. Medicii din cadrul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” vor sustine în februarie 2020 un program de pregătire pe această temă și se vor actualiza toate aspectele medicale și legale ce reglementează această activitate.

 

În concluzie, toate modificările de structură organizatorică se fac doar cu avizul de conformitate al Ministerului Sănătății și cu aprobarea Consiliului Județean Brasov, pe baza respectivului aviz.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *