Ziarul care ține cu românul

La volan, fără drept de conducere

În ziua de 8/9 aprilie, polițiștii rutieri au identificat un șofer care conducea un ansamblu rutier fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care ansamblul face parte, dar și doi bărbați care conduceau autovehicule pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

 

În jurul orei 19.00, pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Harghita, a condus un ansamblu rutier format din autoturism și remorcă.

Masa totală maximă autorizată necesita permis categoria B+E și nu doar categoria B deținută de către șofer.

Pe numele acestuia s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

 

În jurul orei 19.30, pe raza localității Daia, polițiștii au identificat un sibian în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism deși nu deține dreptul de a conduce.

În consecință, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

 

În jurul orei 21.00, în localitatea Curciu, polițiștii au oprit pentru control o motocicletă condusă pe strada Principală de către un localnic.

Acesta avea vârsta de 42 de ani.  Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar motocicleta este neînmatriculată.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Agent șef adjunct de poliție Elena Welter

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *