Ziarul care ține cu românul

Menținerea siguranței rutiere

Astazi, 12 iulie a.c., în intervalul orar 06.00 – 09.00, polițiștii Serviciul Rutier Brașov au desfășurat, în întregul județ, o acțiune cu efective mărite, care a urmărit reducerea victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului rutier public de persoane efectuate prin curse regulate și ocazionale, precum și asigurarea unei vizibilități crescute a elementului polițienesc în trafic.

Acțiunea a avut drept scop impunerea respectarii normelor legale, care reglementeaza activitatea de transport public de persoane (peste 8+l locuri) și circulația pe drumurile publice.

Principalele aspectele urmărite în cadrul acțiunii au fost:

  • legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale;
  • deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
  • verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.
  • respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane. S-a avut în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
  • verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
  • verificarea inspecției tehnice periodice a autovehiculului;
  • verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;

Poliția rutieră a acționat

Astfel, 29 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră au acționat pe toate drumurile naționale din județ. Au controlat 394 autovehicule. De asemenea au efectuat testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat pentru tot atâția conducători auto.

Au aplicat 44 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 15.000 lei și au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 6 permise de conducere pentru conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice.

În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat o infracțiune (conducerea unui vehicul fără permis de conducere). Tot ei au retras 3 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice la autovehiculul condus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *