Ziarul care ține cu românul

Minoră fugită de acasă la doi prieteni – Găsită de Jandarmi predată polițiștior – înapoiată familiei

În  data de 18.08, în jurul orei 01.00, Patrula de Jandarmi s-a deplasat pe strada 9 Mai din Municipiul Sibiu, la solicitarea Poliției Șelimbăr, întrucât o minoră ar fi plecat voluntar de la domiciliu, jandarmilor fiindu-le furnizate două adrese la care aceasta s-ar afla împreună cu doi prieteni.

Jandarmii s-au deplasat pe strada 9 Mai, iar la una dintre adresele specificate, in curtea imobilului au depistat trei persoane. În urma legitimării acestora s-a confirmat prezența minorei, ulterior a fost predată polițiștilor pentru a fi înapoiată familiei și pentru continuarea cercetărilor, conform competenței.
Minora a susținut faptul că a plecat voluntar de la domiciliu și că celelalte două persoane cu care a fost găsită  nu au răpit-o și nici nu au ajutat-o să plece de acasă.
Totodată, menționăm că aceasta nu prezenta urme de lovituri sau alte semne.

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN SIBIU – COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

https://www.instagram.com/p/B1WclviIcNM/?igshid=142f5orb7d74q

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *