Ziarul care ține cu românul

Misiunile jandarmilor argeșeni în luna noiembrie

Misiunile jandarmilor argeșeni în luna noiembrie

 

În luna care tocmai s-a încheiat, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș au executat 1841 misiuni de menţinere sau asigurare a ordinii publice în zona de competenţă, din care 1282 misiuni în patrule mixte în cooperare cu poliţiştii argeșeni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională şi prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2. Pe timpul acțiunilor independente, jandarmii au aplicat 587 sancţiuni, dintre care 357 avertismente scrise şi 230 amenzi în valoare totală de 132.750 lei.

În aceeaşi perioadă, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală în cazul a 5 infracţiuni constatate independent, astfel: 3 infracţiuni privind deţinerea de substanţe interzise, 1 infracţiune privind ocolirea aparatelor de măsură a energiei electrice şi 1 infracţiune privind furtul, fiind depistați 4 autori, iar pe timpul acțiuni desfăşurate în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Argeș, în sistem integrat, jandarmii au acordat sprijin la constatarea a 20 de infracţiuni.

De asemenea, jandarmii au pus în aplicare un număr de 64 mandate de aducere emise de instanţe sau parchete şi au intervenit în 13 situaţii în urma apelurilor primite prin intermediul S.N.U.A.U. 112.

Acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse de autorităţi pentru prevenirea infectării cu virusul SARS CoV-2 vor continua şi în perioada următoare în zonele aglomerate, pieţe, parcuri, mijloace de transport în comun şi în alte zone în care se pot produce aglomerări de persoane.

Transmitem tuturor argeșenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea S.N.U.A.U. – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *