Ziarul care ține cu românul

O nouă promoţie de absolvenţi se alătură structurilor Poliţiei de Frontieră

O nouă promoţie de absolvenţi se alătură structurilor Poliţiei de Frontieră

Vineri, 18 decembrie 2020, începând cu ora 11.00, în incinta Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, a avut loc festivitatea de avansare la primul grad profesional a „Promoţiei de agenţi de poliţie de frontieră, 18 decembrie 2020“.

Festivitatea s-a desfășurat în cadru restrâns cu respectarea tuturor măsurilor de protecție impuse de această situație specială în care ne aflăm, în prezența reprezentantului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, domnul chestor de poliție Valentin Melnic,  șeful Direcției Resurse Umane din IGPF și a conducerii școlii fără a fi invitate alte oficialități, pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

Având în vedere situația actuală, acesta a fost primul an când părinții, rudele și prietenii absolvenţilor nu au putut fi alături fizic de aceştia, dar suntem siguri că în momentele solemne și încărcate de emoție ale rostirii jurământului de credință toți au fost cu gândul la cei dragi.

Festivitatea de absolvire a fost condusă de către directorul școlii, comisar-şef de poliţie Ionel Hotnoga, care a felicitat tinerii absolvenţi pentru rezultatele bune obţinute la examenul de absolvire. De asemenea, inspectorul general al Politiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu BUTE, a transmis  tinerilor absolvenţi cuvinte de apreciere şi încurajare: ” Ați depășit etapa dificilă de selecție pentru a fi admiși în această instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, ați tratat cu seriozitate procesul de școlarizare, iar acum sunteți pregătiți să faceți următorul pas în evoluția voastră profesională, construindu-vă o carieră în Poliția de Frontieră Română. Am încredere în fiecare dintre voi și știu că nu există limite pentru cei care își doresc cu adevărat să facă performanță.

Ziua de 18 decembrie a fost astfel o zi specială atât pentru absolvenţi, cât şi pentru personalul școlii, în special personalul didactic, care au reușit în aceste condiții deosebite și inedite să ducă la bun sfârșit o nouă serie de pregătire, să se adapteze la sistemul de pregătire online și în final să încheie examenul de absolvire fără nici o problemă.

Aceasta este cea de a 31-a promoţie de elevi pe care a dat-o şcoala orădeană și este formată din 150 de elevi, 22  fete și 128 de băieți, iar durata de şcolarizare a fost de un an.

În urma centralizării rezultatelor examenului de absolvire, media generală a promoţiei decembrie 2020 a fost de 8,52. În cadrul festivităţii de absolvire au fost acordate diplome de merit primilor cinci absolvenţi cu rezultate meritorii în cadrul examenului de absolvire, şeful de promoţie fiind recompensat şi cu înscrierea numelui şi prenumelui pe placa de onoare a instituţiei.

Primii trei clasaţi au fost:

  • şef promoţie – agent Adam Iuliana media 9,57
  • locul 2 – agent Bot Marcela Loredana – media 9,45
  • locul 3 – agent Susan Roberta Francesca – media 9,35

Absolvenţii au fost repartizaţi în ordinea mediilor și a opțiunilor fiecăruia, în cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, la frontiera externă a României, în cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Imigrări şi a structurilor Direcției Generale de Pașapoarte, ca debutanţi în primele şase luni.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *