Ziarul care ține cu românul

Panică la Mall-urile din Vâlcea – 2800 de persoane evacuate!

În seara aceasta, în jurul orei 18:54 a fost primit un apel pe 112 cu privire la faptul că în Mall-ul nou din Municipiul Râmnicu Vâlcea este amplasată o bombă.

Polițiști, jandarmi și forte S.R.I. s-au deplasat imediat la ambele Mall-uri din municipiu, unde au fost luate măsuri conform procedurilor legale. De asemenea, polițiștii efectuează verificări pentru identificarea apelantului.
Rugăm cetățenii care se află în incinta mall urilor să respecte indicațiile date de către forțele de ordine.

La fața locului, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit de urgență la Shopping City Mall pentru gestionarea unei potențiale situații de urgență în urma unui apel de amenințare cu bombă făcut de un minor la 112. La fața locului au fost trimise două echipaje (unul de stingere și o autospecială SMURD) coordonate de inspectorul șef al ISU Vâlcea.

În același timp, au fost prealertate toate forțele de intervenție ale SAJ Vâlcea și SMURD de la celelalte subunități pentru a fi pregătite de intervenție în cazul în care se va impune acest lucru.

De asemenea, au fost pregătite și corturile pentru asigurarea condițiilor necesare acordării primului ajutor în cazul eventualelor victime. În același timp, în urma primirii apelului, tot personalul din incinta centrului comercial a fost evacuat. La fața locului se fac verificări pentru a se stabili dacă există sau nu o situație care ar putea pune in pericol viața persoanelor prezente în zonă.

Cetățenii se pare că sunt dispuși la o eventuală catastrofă în centrele comerciale, cele patru Mall-uri două din Sibiu și cele două din Rm. Vâlcea au fost evacuate în ultima perioadă: Din ciclul Promenada Mall dimineata simulăm, seara stingem incendii, Spectacol la noul Mall din Sibiu – cănd-funcționezi fără autorizații faci simulari, Explozie la Mall Șelimbăr – zona restaurantelor închisă

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *