Ziarul care ține cu românul

Peste 3.000 de mc de material lemnos confiscat în urma unei acțiuni pentru prevenirea și sancționarea ilegalităților din domeniul silvic

ACȚIUNE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER

 

Peste 3.000 de mc de material lemnos au fost indisponibilizați în urma unei acțiuni pentru prevenirea și sancționarea ilegalităților din domeniul silvic, desfășurate de Poliția Română și specialiști silvici, timp de 4 zile, în județul Suceava.

https://www.youtube.com/watch?v=Fg7ysgM52Pc

În perioada 2 – 5 iunie a.c., polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Maramureș, Neamț, Bacău, Bistrița-Năsăud, Mureș, Covasna și Vrancea, au acționat în județul Suceava, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

Acțiunea a vizat atât combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național, cât și verificarea respectării dispozițiilor legale de către agentii economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Astfel, au fost verificați 15 agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier.

Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 144.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au constatat o infracțiune de evaziune fiscală, prevăzută de Legea 241/2005 (omisiunea înregistrării în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale realizate sau a veniturilor realizate).

Totodată, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 3.101 mc de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 943.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și RNP – Romsilva – Direcția Silvică Suceava.

Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu  specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, gărzile forestiere Brașov, Cluj, Focșani, Râmnicu Vâlcea și Suceava.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *