Ziarul care ține cu românul

Politia Sibiu, la datorie cu forțe suplimentare

MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost dispuse măsuri suplimentare, astfel încât peste 650 de polițiști sibieni vor fi în stradă, în această minivacanță.

În perioada 15 – 18 august a.c., zilnic, se vor afla la datorie peste 150 de poliţişti de ordine publică, de rutieră,  precum și din cadrul structurilor de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Polițiștii sibieni vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru apărarea patrimoniului public şi privat, dar și în scopul creşterii siguranţei rutiere.

În perioada de referință, în vederea menţinerii şi asigurării unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea producerii unor infracţiuni sau fapte reprobabile, poliţiştii vor acorda o atenţie sporită locașurilor de cult și zonelor cu mare fluenţă de public, în care urmează să se desfășoare activităţi cultural – sportive și de agrement.

Efectivele poliţiei rutiere vor fi prezente pe principalele drumuri din zonele turistice și vor acționa cu precădere pe linia fluidizării  traficului rutier, a prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, precum și în vederea combaterii  excesului de viteză şi a conducerii sub influența alcoolului.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Purtător de cuvânt al IPJ Sibiu Agent Șef Adjunct Elena WELTER.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Foto: arhiva personală

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *