Pompierii sibieni va așteaptă cu drag

Informarea preventivă și dialogul cu cetățenii reprezintă unul dintre pilonii de bază a activității Inspectoratului pentru Situașii de Urgență ”cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.

Ca partener al sistemului de învățământ, de la debutul programului “Școala Altfel” porțile ISU Sibiu au primit anual, cu bucurie sute de elevi de toate vârstele, impresionați de tehnica, echipamentele și nu în ultimul rând de oamenii care le-au împărtășit parte din experiențele trăite în lupta cu focul. În același context și cu aceleași sentimente, și anul acesta în perioada 25-29 martie și 15-19 aprilie, desfășurăm activități educative care oferă următoarele oportunități:

de cunoaștere a misiunii salvatorilor sibieni;

de explorare a mașinilor de intervenție și a echipamentul de pompier;

de participare la diferitele ateliere organizate tematic și adaptate fiecărei categorii de vârstă;

de a participa la diferitele sesiuni de informare preventivă;

de a participa la ateliere care vizează însușirea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor medical.

Valorificând potenţialul educaţiei nonformale, instituţia noastră își propune desfăşurarea unor activităţi interactive cu preşcolarii şi elevii, la sediile subunităţilor de pompieri aflate în localitățile Sibiu, Mediaș, Agnita, Miercurea Sibiului, Săliște, Avrig și Dumbrăveni.

Înscrierile grupelor de preşcolari/claselor de elevi la activităţile aferente acestui program se vor efectua pe bază de cerere scrisă, adresată de către cadrele didactice interesate, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ne cunoască!

PURTĂTOR DE CUVÂNT Cpt. Cristina CRIVEANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *