Ziarul care ține cu românul

Prevenirea tâlhăriilor

Cunoașterea profilului unui infractor precum și modurile de operare utilizate de acesta ne pot ține la distanță de pericolul de a fi tâlhărit.

Astfel, polițiștii sibieni vin în sprijinul dumneavoastră cu sfaturi și recomandări preventive, al căror rol este acela de a vă proteja de riscurile induse de lipsa celor mai elementare modalități de protecție a bunurilor personale.

  • distragerea atenției victimei sub diverse pretexte: infractorii solicită informații despre o anumită locație, întreabă cât este ceasul, după care acționează rapid prin smulgerea obiectului vizat;
  • surprinderea victimei:infractorul se apropie de victimă alergând, de obicei dintr-o direcție din care nu poate fi observat, îi smulge bunul și fuge cu acesta;
  • profită de condițiile favorizante oferite de anumite zone: urmărește victima până când aceasta ajunge în locuri izolate, mediul propice care le permite să acționeze fără martori.

În completarea celor amintite mai sus, vă recomandăm următoarele:

  • evitați preocupările care vă distrag atenția: transmiterea de sms-uri, vorbitul la telefon, accesarea internetului sau a rețelelor de socializare, atunci când vă aflați pe stradă;
  • evitați să vă deplasați pe alei întunecate, străzi izolate sau necirculate;
  • păstrați poșeta/borseta în fața dumneavoastră, protejate de unul dintre brațe;
  • dacă vă simțiți urmăriți, cereți ajutorul unei persoane de încredere sau anunțați poliția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *