Ziarul care ține cu românul

Program special pentru eliberarea cărților de identitate în contextul alegerilor din 26 mai

În contextul alegerilor europarlamentare și a referendumului național din data de 26 mai, Serviciul Evidență a Persoanelor Sibiu și-a modificat programul pentru săptămâna 20-26 mai pentru ca cetățenii cu drept de vot care doresc să își exercite acest drept să poată obține cărți de identitate valabile.

Astfel, funcționarii de la Serviciul de Evidență a Persoanelor vor lucra și sâmbătă, 25 mai și duminică, 26 mai pentru a prelua documente și pentru a emite cărți de identitate:

  • Sâmbătă, 25 mai, între orele 8.00 și 16.00 se vor prelua și elibera documente
  • Duminică, 26 mai se vor prelua acte între orele 7.00 și 18.00 și se vor elibera documente pe tot parcursul zilei, până la ora 21.00.

În aceste două  zile de weekend, taxele pentru emiterea cărților de identitate vor fi încasate direct de funcționarii de la ghișee.

De asemenea, în perioada 20-24 mai se vor scurta termenele de emitere a noilor cărți de identitate. Cererile preluate în această săptămână se vor soluționa în 25 și 26 mai, prin emiterea cărților de identitate.

 

PROGRAMUL LA GHIȘEELE SERVICIULUI DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR:

  • Luni, marți și joi: 8.30 – 13.00 și 14.00 – 16.30
  • Miercuri: 8.30 – 13.00 și 14.00 – 18.00
  • Vineri: 8.30 – 13.00

Taxa de emitere a cărții de identitate se plătește la ghișeele Direcției Fiscale sau la oficiile poștale.

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing Primăria Municipiului Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *