Ziarul care ține cu românul

Rareș Bogdan prezent la Festivalului Brânzei și al Țuicii în Comuna Rășinari – PSD și USR în turul 2

Rareș Bogdan a fost prezent la Festivalul Brânzei și al Țuicii din Comuna Rășinari, sâmbătă 24 august, în ziua în care dna. Viorica Dăncilă își lansa candidatura la prezidenţiale.

Potrivit surselor, PNL, PSD, și USR duc o luptă egală, iar câștigător pare a fi PSD.

Dna. Viorica Dăncilă a demonstrat că poate fi o forță, iar dacă alianțele se fac cu cap, câștigătorul se vede de acum cu ochiul liber.

Degeaba se zbat politicienii prin băi de mulțime, prin falsă iubire față de semeni, că ,,lupul își schimbă părul dar năravul ba”.

Potrivit surselor, partidul domnului Dan Barna este lider de piață la Sibiu și în Diaspora deoarece tineretul știe ce vrea.

Lupta se va duce între PSD și USR, iar politicienii învinși se vor transfera de la un partid la altul, așa cum se obișnuiește.

Să nu uităm partidul care a închis spitalele, care a tăiat bugetarilor din salariu, care a redus efectivul și așa mai departe.

Cetățeanul trebuie să aleagă cu sufletul și cu mintea, nu prin manipulare ieftină. 

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Cogito ergo sum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *