Ziarul care ține cu românul

Reclamă ,,occidentală” la Cașolț România

Reprezentanții unui renumit brand auto din Germania a luat decizia de a filma la Sibiu și împrejurimi reclama la primul autoturism fabricat de această marcă. Această decizie se pare că a fost luată, datorită fatului că România din punctul multor ,,occidentali” este o țară din lumea a-III-a, iar faptul că nu suntem organizați și uniți, le dăm involuntar dreptate.

Din nefericire, o parte din case arată ca in anii 1900, fapt ce nu ar trebui să ne facă mândri, ci dimpotrivă. În loc să evoluăm, ne place să ne mințim că suntem bine așa cum suntem.

 

Unii fură, iar cei ce muncesc privesc neputincioși în jur.  Preferăm să stăm în genunchi pentru o sumă oferită de orice ,,occidental”, fiindu-ne rușine să muncim pentru noi. Urmașii noștri ce vor învăța la orele de istorie? Filmarea a avut loc în sat Cașolț, comuna Roșia, județul Sibiu, unde mai multe imobile arată ca după război. Acest fapt se datorează faptului că nu știm să ne ținem conaționalii în țară.

Țara noastră trebuie pusă într-o lumină pozitivă, am fost un neam de oameni simpli și modești. Bunicii noștri ne-au crescut și educat cu sacrificii, iar noi îi urâm considerând că noi le plătim pensiile. Omul trebuie să nu își uite originile, educația pe care a primit-o să o transmită mai departe. Nu am fost slugile Europei, abia după 1989 ni s-a urcat ,,democrația” la cap, democrație ce a îngenunchiat un neam întreg.

 

https://www.youtube.com/watch?v=vsGrFYD5Nfs

Ne asumăm cele spuse!

Sursa video-foto: https://www.youtube.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *