Ziarul care ține cu românul

Reținut pentru lipsire de libertate

Polițiștii in Alba Iulia l-au reținut pe un tânăr de 29 de ani, care se sustrăgea cercetărilor, pentru fapta de lipsire de libertate. Acesta ar fi dus-o pe o tânără, din comuna Sântimbru, împotriva voinței ei, la casa părinților lui din județul Timiș.

La data de 4 septembrie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, care este cercetat, pentru o faptă de lipsire în libertate în mod ilegal, comisă la data de 27 august 2019 și care se sustrăgea cercetărilor.

În cursul zilei de azi, 5 septembrie 2019, reținutul va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii l-au identificat și pe tatăl tânărului, care este cercetat pentru complicitate la lipsire de libertate. Inițial și acesta s-a sustras cercetărilor.

 Informații de background:

În seara zilei de 27 august, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către părinții unei tinere de 25 de ani, din comuna Sântimbru, cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, fiica lor s-a întâlnit cu un tânăr, cu care anterior ar fi avut discuții legate de o posibilă căsătorie și, împotriva voinței ei, ar fi fost dusă de acesta, cu un autoturism, în județul Timiș.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul, în vârstă de 29 de ani, i-ar fi propus tinerei să iasă într-un local public, pentru a servi masa și, împotriva voinței sale, ar fi dus-o în Recaș, județul Timiș, la o locuință a părinților săi. Se pare că tânărul s-ar fi manifestat violent și i-ar fi luat telefonul fetei, împiedicând-o să ia legătura cu familia.

Ulterior, tânăra a putut lua legătura cu familia și a fost lăsată să plece din locuința familiei tânărului, fără a fi victima unei alte infracțiuni. Aceasta a fost găsită de polițiști, pe raza municipiului Lugoj și a fost redată familiei.

Patru dintre persoanele vizate de anchetă au fost reținute, pentru o perioadă de 24 de ore, iar două se sustrăgeau cercetărilor.

Acțiuni la Sebeș și Abrud

Polițiștii din Sebeş și Abrud au organizat acţiuni pentru creșterea siguranței cetățenilor. Au fost aplicate 66 de amenzi în valoare de 10.845 lei.

La data de 4 septembrie 2019, Poliţia Municipiului Sebeş și Poliția Orașului Abrud au organizat acţiuni, pe raza de competență, care au vizat creșterea siguranței cetățenilor și prevenirea accidentelor de circulație.

La acţiuni au participat poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră și investigaţii criminale, care au fost sprijiniţi de jandarmi, polițiști locali și specialiști RAR.

Au fost controlate 59 de autovehicule și 7 societăți comerciale și au fost legitimate 84 de persoane.

De asemenea, poliţiştii au depistat și condus la sediul poliției, pentru audieri, două persoane, cercetate pentru furturi.

Pentru combaterea faptelor de natură contravenţională, au fost aplicate 66 de sancţiuni,  în valoare totală de 10.845 lei, din care 44 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 5 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică,  iar restul la alte acte normative.

În urma controalelor efectuate în trafic, poliţiştii au reținut un permis de conducere, au retras 9 certificate de înmatriculare și au depistat 9 autovehicule care prezentau diverse defecțiuni tehnice.

Ordin de protecție provizoriu

Polițiștii din Poiana Vadului au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat concubina. Polițiștii l-au îndepărtat din locuință și i-au interzis să se apropie de concubina sa.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Cogito ergo sum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *