Ziarul care ține cu românul

Reținuți pentru furturi calificate în Sibiu

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 02 octombrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Laslea.

În fapt, bărbatul este bănuit că, în noaptea de 1/2 octombrie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-un lăcaș de cult din municipiul Sibiu, de unde ar  fi sustras suma de aproximativ 700 de lei.

Presupusul autor al faptei a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

La data de 02 octombrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 39 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.

În fapt, sibianul este bănuit că, în perioada 17 – 18 septembrie a.c., profitând de faptul că, pe strada Măsarilor din municipiul Sibiu, poarta  unei curți comune este descuiată, a pătruns în holurile a trei locuințe de unde ar fi sustras mai multe scule și haine, prejudiciul ridicându-se la suma de aproximativ 3.000 de lei.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (trei acte materiale).

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *