Șapte cetăţeni Sri Lanka depistaţi la graniţa cu Ungaria

Șapte cetăţeni Sri Lanka depistaţi la graniţa cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai – judeţul Bihor au depistat, în două autoturisme care circulau în regim de taxi, șapte cetăţeni străini din Sri Lanka, care se îndreptau către graniţa cu Ungaria.

Aceştia erau ajutați de trei cetățeni români care sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

În data de 27.06.2020, în jurul orei 22.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai – I.T.P.F. Oradea, aflaţi în misiune pe comunicația Șimian –Voievozi, au oprit pentru control, la aproximativ 500 m de linia de frontieră, două autoturisme conduse de doi cetățeni români, care circulau în regim de taxi.

În cele două autoturisme au fost identificaţi șapte cetățeni străini, care călătoreau ca pasageri. De asemenea, într-unul din taxiuri mai călătorea un alt cetățean român, care era șofer de rezervă.

Întrucât persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că cele șapte persoane sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, solicitanți de azil în țara noastră. La cercetări, cei șapte cetăţeni străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Italia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii  din Sri Lanka, iar  șoferii români sunt cercetaţi pentru trafic de migranți.

Menționăm că, „fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (art. 263 Cod penal)”.

Astfel, recomandăm persoanelor care domiciliază în apropierea frontierei de stat sau care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe imediat echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 (serviciu telefonic care funcţionează non-stop) în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *