Ziarul care ține cu românul

Scandal de proporții la Mall-ul din Sibiu

În cursul acestei seri, în jurul orei 19,00, prin apel 112, a fost solicitat sprijinul polițiștilor în vederea aplanării unui conflict izbucnit între mai multe persoane, în incinta unei societăți comerciale de pe raza localității Șelimbăr.
Datorită intervenției forțelor de ordine, s-a reușit calmarea persoanelor implicate în scandal, constatându-se cu această ocazie că este vorba despre două grupuri de câte 4, respectiv 5 persoane, opt bărbați și o femeie, domiciliați în Sadu și Veștem

Pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi, s-a iscat un conflict care a degenerat în acte de violență în urma cărora, o a zecea persoană, o femeie, a căzut și s-a rănit, fiind transportată ulterior la spital, conștientă.

Aceasta nu avea legătură cu niciunul dintre grupurile implicate.

Pentru investigații suplimentare în vederea lămuririi situației de fapt, șapte persoane, bărbați, au fost conduse la sediul Secției 1 de Poliție Rurală Șelimbăr, acestea fiind audiate cu privire la cele petrecute.

La finalizarea cercetărilor preliminare, urmează a se realiza încadrarea juridică a faptei și a se aplica măsuri legale în consecință.

Purtător de cuvânt. Agent șef adjunct de poliție Elena Welter.

Datorită promtitudinii polițiștilor din Sibiu și Șelimbăr cât și al jandarimilor sibieni, scandalul nu a degenerat mai rău.

În câteva momente revenim cu poze de la fața locului.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *