Ziarul care ține cu românul

Evaluarea activităţii şi a rezultatelor obţinute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu în anul 2019

 

EVALUAREA ACTIVITĂŢII ŞI A REZULTATELOR OBŢINUTE DE INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN SIBIU ÎN ANUL 2019

 

 

Ieri 14.01. a.c., în Aula Avram Iancu a Facultății De Litere și Arte, împreună cu colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, ne-am prezentat activitatea și rezultatele obținute în anul 2019.

Alături de noi au participat la activitate: domnul colonel Lucian Trășcălie din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, domnul Rareș Macrea, subprefectul județului Sibiu, domnul Mihai – Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov și șefi ai structurilor M.A.I din zona de responsabilitate.

Este un fapt inedit: reprezentanți ai guvernului în teritoriu din cele două județe și-au unit eforturile și au fost alături de noi, într-o ședință de evaluare comună.

Delimitările teritoriale ale celor două unități administrativ teritoriale nu au frontiere.

Activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu în anul 2019 s-a desfășurat în contextul unor evenimente specifice zonei de responsabilitate, generate de manifestări subsumate exercitării de către România a Președinției Uniunii Europene, organizarea la Sibiu a Summit-ului șefilor de stat și de guvern ai țărilor membre ale Uniunii Europene, alegerile europarlamentare/referendumul național, alegerile prezidențiale dar și de acțiunile integrate în Programul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană – 2019.

Creșterea gradului de siguranță a cetățeanului a constituit obiectivul general al instituției cu implicații atât în domeniul operativ dar și pentru activitățile de suport.

COMPONENȚA OPERATIV-ACȚIONALĂ

  1. Ordine și siguranța publică

În anul 2019, comparativ cu anul 2018 au fost executate 1998 misiuni pe linia menținerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice, în creștere cu 2% (faţă de 1848 misiuni în 2018).

            Asigurarea ordinii publice

S-au planificat, organizat şi executat 848 misiuni de asigurare a ordinii publice, în scădere cu 3% (faţă de 877 misiuni în 2018), misiuni la care au participat 5.241 jandarmi, în scădere cu 0,4% (faţă de 5.219 jandarmi în 2018).

  • a scăzut numărul misiunilor de asigurare a ordinii publice cu 15,49% manifestările de protest;

  • a crescut numărul misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările  cultural-artistice și promoționale cu 11 %;

  • a scăzut numărul misiunilor de asigurare a ordinii publice la  manifestările sportive cu 2 %

  • a crescut numărul misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările religioase cu 35,71 %

 

Executarea acestei misiuni nu a acoperit întregul spațiu al manifestărilor, astfel că, pentru misiunile cu grad mediu și ridicat de risc, am beneficiat de sprijinul substanțial al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, care a preluat managementul acțiunii integral.

Menținerea ordinii publice

În perioada de referință, structurile de ordine publică au angrenat un efectiv de 11.411 jandarmi (cu 4,66% mai puțin) astfel:

  • 304 patrule de jandarmi, în scădere cu 4,76 %;
  • 387 patrule mixte, în creștere cu 89,74 % ;

Din totalul contribuției la misiunea de menținere a ordinii publice, un procent de 12,5 % din efectivul planificat aparține posturilor montane Păltiniș şi Bâlea.

Acțiuni de intervenție

Inspectoratul a executat un număr 911 intervenții, în creștere cu 43%.

  • 731 de intervenții prin SNUAU 112 (creștere cu 37%);
  • 158 de intervenții prin dispecerat (creștere cu 93%);
  • 22 de intervenții din oficiu (creștere cu 29%).

            Acțiuni speciale şi în cooperare/colaborare cu alte instituții

S-au executat un număr de 92 misiuni în cooperare cu alte instituții, în scădere cu 42 %.

–   13 acțiuni executate în comun cu politia şi alte structuri M.A.I., în scădere cu 13% ;

–   56 acțiuni executate în comun cu organele silvice în scădere cu 40 %;

–   22 acțiuni executate în comun cu alte instituții, în scădere cu 57%;

            Structurile operative au executat 4 acțiuni speciale, în scădere cu 33%:

  • 2 acțiuni executate cu DIICOT, în scădere cu 60 %;
  • 2 acțiuni executate cu A.N.A.F., în creștere cu 50%.
  • 147 mandatelor de aducere misiuni, în scădere cu 16 %.

            Rezultate obținute pe timpul executării misiunilor de ordine publică

Cu ocazia executării misiunilor, au fost legitimate şi verificate în bazele de date operative de la sediul unităţii, un număr de 3744 persoane, în creștere cu 36:

–    717 sancţiuni contravenționale în valoare de 211.050 lei, în creștere cu 13 %;

–    42 infracțiuni  din care 30 constatate independent, în scădere cu 21 % şi 12 constatate în cooperare cu politia, în creștere cu 50%.

  1. Pază şi Protecţie Instituțională

Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu asigură paza şi protecţia unui număr de 19 obiective, din care18 obiective asigurate cu exceptare de la plată și 1 obiectiv  asigurat cu pază, contra cost.

Totodată inspectoratul execută şi:

  • paza transporturilor de valori aparținând Trezoreriei Sibiu;

  • paza transporturilor de opere de artă în beneficiul Muzeului Național Brukenthal Sibiu;

  • paza transportului corespondenței clasificate cu Direcția Regională de Informaţii Transilvania Sud;

  • paza transporturilor cu caracter special în folosul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu şi în beneficiul S.C. Maxam România S.R.L.

În perioada de referință, au fost planificate, organizate şi executate un număr de 1013 misiuni de pază a transporturilor:

  • 52 transporturi de bunuri şi valori;
  • 217 transporturi de produse cu caracter special;
  • 744 transporturi de corespondență clasificată.

Pe timpul executării serviciului de pază, elementele de dispozitiv au aplicat 14 sancţiuni contravenționale.

 

COMPONENȚA DE SUPORT OPERAȚIONAL ȘI DECIZIONAL

           Activitatea pe linie de control managerial intern

La nivelul inspectoratului, proiectarea şi implementarea sistemului de control intern managerial a avut în vedere creșterea eficacității şi eficienței funcţionării, creșterea viabilității informaţiilor interne şi externe şi conformitatea activităţii cu legile, regulamentele şi actele normative interne.

În acest sens s-a acţionat pe cinci elemente-cheie ale controlului intern managerial, astfel:

  • mediul de control;

  • performante şi managementul riscului;

  • activităţi de control;

  • informare şi comunicare;

  • evaluare.

Concluzionând, putem afirma că sistemul de control intern managerial de la nivelul inspectoratului cuprinde mecanisme de autocontrol, are la bază evaluarea riscurilor şi este conform cu standardele cuprinse în Codul controlului intern managerial al entităților publice, iar prin aplicarea lui la nivelul inspectoratului s-au creau oportunități de dezvoltare și creștere a calității misiunilor și activităților.

 

DIRECȚII DE ACȚIUNE PE ANUL 2020

 

  1. PE LINIE OPERATIV-ACȚIONALĂ
  2. Dezvoltarea capacitații de management a tipurilor de risc la adunările publice.
  3. Participarea la elaborarea unei proceduri operaționale interinstituționale pentru intervenția în situaţii de risc generate de prezenta animalelor sălbatice periculoase in zonele publice.
  4. Creșterea calității intervenției de ordine publica si antiterorista.
  5. Dezvoltarea activității de prevenire și combatere a faptelor antisociale prin diversificarea activităților de intervenție preventivă în corelație cu misiunile jandarmeriei și perfecționarea personalului propriu în ceea ce privește calitatea documentelor elaborate pe timpul misiunilor.
  6. Constituirea și operaționalizarea dispeceratului de monitorizare la nivelul structurilor de pază.

 

  1. PE LINIE DE SUPORT OPERAȚIONAL ȘI DECIZIONAL
  2. Dezvoltarea capacităților de colectare și analiză a datelor și informațiilor și optimizarea fluxului informațional-operațional pentru gestionarea evenimentelor și misiunilor.
  3. Consolidarea cooperării interinstituționale.
  4. Creșterea gradului de securitate informatică la nivelul unităţii si a gradului de conștientizare a personalului cu privire la diversificarea amenințărilor cibernetice.
  5. Eficientizarea activităţii de prevenire a abaterilor disciplinare şi evenimentelor grave.
  6. Consolidarea și modernizarea structurală a unității.
  7. Identificarea factorilor de risc psihologici specifici misiunilor si gestionarea impactului acestora asupra comportamentului personalului participant la misiuni.
  8. Consolidarea sistemului de control intern și prevenirea corupției.
  9. Îmbunătățirea suportului logistic al misiunilor şi asigurarea performanței în domeniul înzestrării şi al capacității de reacție şi intervenție.
  10. Creșterea performanței în domeniul activității de marketing, achiziții atribuire și monitorizare contracte.

CONCLUZII

Considerăm că prin implementarea unor instrumente moderne de lucru pentru realizarea unui management integrat al resurselor umane, financiare și logistice, dar cu sprijinul consistent al eșaloanelor superioare – Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, în anul 2019 Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu și-a îndeplinit obiectivele și sarcinile încredințate, la un nivel calitativ superior.

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *