Ziarul care ține cu românul

Evoluţia infecţiilor respiratorii, a pneumoniilor și gripei în județul Sibiu

EVOLUŢIA INFECŢIILOR RESPIRATORII, A PNEUMONIILOR ȘI GRIPEI ÎN JUDEȚUL SIBIU

Sibiu, 28.01.2020

 

 

Astăzi, 28 ianuarie, situația cazurilor cu suspiciune de gripă la nivelul județului Sibiu, se prezintă în felul următor: în unitățile sanitare sunt internate 34 de cazuri de gripă, dintre care 19 la copii. De asemenea, în colectivități au fost raportate 97 cazuri de absenteism cu suspiciune de gripă.

Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a fost informată de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu despre aprobarea suspendării cursurilor în zilele de 29 și 30 ianuarie 2020 la Grădinița cu Program Prelungit Șelimbăr, pentru 3 cazuri cu suspiciune de gripă și 3 cazuri de scarlatină, în urma deciziei Consiliului de Administrație a Școlii Gimnaziale ”Mihai Viteazu” Șelimbăr și a Primăriei Comunei Șelimbăr.

Pe de altă parte, în urma centralizării datelor comunicate de către medicii de familie din județ, ca parteneri în cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii acute şi a gripei, vă comunicăm că în perioada 20.01.2020 – 26.01.2020 au fost înregistrate 2255 de IACRS[i], cu circa 10,32% mai multe faţă de cazurile din săptămâna precedentă (2044), numărul acestora fiind mai mic cu 22,95% faţă de cel înregistrat în săptămâna omoloagă din sezonul 2018-2019 (2927). Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 37%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 423 cazuri. Cele mai multe cazuri (117) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.

Cazurile de „gripă”[ii] raportate au fost în număr de 211, față de 83 cazuri în săptămâna anterioară, incidenţa fiind de 45.19%000[iii].

În aceeași perioadă s-au recoltat 2 probe pentru confirmarea gripei, de la 2 elevi de la Liceul de Arta Sibiu, unde a evoluat un focar de îmbolnăviri cu suspiciunea de gripă, cu 6 cazuri în clasa a VII-a. Testele RT-PCR efectuate la Institutul Cantacuzino din București au fost pozitive pentru gripă tip AH3. Toate cazurile au fost izolate la domiciliu, au evoluat favorabil și au revenit luni în colectivitate.

Astfel, săptămâna 04 se caracterizează ca activitate gripală locală.

Rămân valabile toate recomandările privind măsurile de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor și folosirea batistelor pentru strănut sau tuse) și respectarea unui regim de viață sănătos (alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare), esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și gripă, ținându-se cont în special de evitarea oricăror aglomerații din spațiile publice.

EVOLUŢIE IRA/PNEUMONII/GRIPĂ, sezonul 2019-2020

Tabel 1

Săptămâna IACRS Pneumonii Gripă Gripă

(confirmată)

40 (30.09 – 06.10.2019) 1773 217 4 0
41 (07.10 – 13.10.2019) 2404 368 2 0
42 (14.10 – 20.10.2019) 1986 335 0 0
43 (21.10 – 27.10.2019) 2299 343 0 0
44 (28.10 – 03.11.2019) 1944 311 0 0
45 (04.11 – 10.11.2019) 1726 412 0 0
46 (11.11 – 17.11.2019) 2108 348 0 0
47 (18.11 – 24.11.2019) 2045 400 2 0
48 (25.11 – 01.12.2019) 2383 340 4 0
49 (02.12 – 08.12.2019) 2084 355 1 0
50 (09.12 – 15.12.2019) 2019 402 3 0
51 (16.12 – 22.12.2019) 1326 288 0 0
52 (23.12 – 29.12.2019) 949 227 11 0
01 (30.12 – 05.01.2020) 870 256 16 0
02 (06.01 – 12.01.2020) 1528 364 20 1
03 (13.01 – 19.01.2020) 2044 398 83 1
04 (20.01 – 26.01.2020) 2255 423 211 2

 

SITUAŢIA ÎMBOLNĂVIRILOR DE GRIPĂ, sezonul 2019-2020

Tabel 2

Nr. Sex Vârstă Localitate Internare Tipul de virus
1 F 34 ani Mediaș DA AH3
2 M 43 ani Poplaca DA AH1N1pdm2009
3 M 13 ani Sibiu NU AH3
4 M 13 ani Sibiu NU AH3
Total = 4 cazuri de gripă CONFIRMATE cu laboratorul

[i] IACRS = Infecţii Acute de Căi Respiratorii Superioare

[ii] „Gripă” = aspecte CLINICE compatibile cu gripa (adică prezintă semne/simptome caracteristice infecţiilor gripale, dar nu se poate pune diagnostic de certitudine, decât dacă există asociere cu alte criterii, şi anume: criterii de laborator (izolarea virusului) şi/sau criterii epidemiologice (legătura/contactul cu un caz de gripă confirmat)).

[iii] %000 = procentul la suta de mii de locuitori

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *