Sibiul va fi capitala neurochirurgiei

Sibiul, capitala neurochirurgiei

Avem onoarea și bucuria de a găzdui în Sibiu acest congres de mare de anvergură, fapt că demonstrează că Sibiul a fost și rămâne un important centru cultural și științific. Sibiu este orașul care se poate mândri cu faptul că l-a dat culturii europene pe Samuel von Brukenthal. Mai aproape de zilele noastre, în anul 2007, a fost desemnat Capitală Culturală a Europei. A fost primul oraș din România care a primit această distincție. Iată așadar doar câteva dintre motivele pentru care conducerea și membrii Societății Române de Neurochirurgie au ales Sibiul, prin acest eveniment medical de anvergură,  drept capitală” a neurochirurgiei. 

Acest fapt care vine ca o întregire a reușitelor sociale, culturale, științifice ale acestui oraș istoric. În numele comunității de neurochirurgi din Sibiu, care implică Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu/Facultatea de Medicină și Spitalul Clinic Județean de Urgență, le mulțumesc tuturor celor implicați în organizare și sunt convins că prin acest eveniment vom consolida temelia societății neurochirurgicale românești”. A declarat Șef Lucrări Dr. Mircea Vicențiu Săceleanu. El este Președinte Congresului, și Vice-Președinte al Societății Române de Neurochirurgie. De asemenea, el este și medic șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu.

Congresul, care este o tradiție a Societății Române de Neurochirurgie, este dedicat prezentării unei zone specifice a activității practicienilor din acest domeniu. De asemenea, congresul este destinat învățării din experiența practică a experților din întreaga lume. Evenimentul se remarcă așadar prin abordarea unui program științific foarte interesant, cu participare din partea centrelor medicale și academice românești recunoscute și certificate internațional. Prezentările vor fi găzduite de Hotel Ramada, Str. Emil Cioran, nr. 2, Sibiu. Programul complet poate fi consultat aici.

Congresul de neurochirurgie ne oferă o mare oportunitate de a ne alătura experților, profesorilor și practicienilor, în jurul celor mai importante dezbateri despre neurochirurgie din lumea de azi, care va atrage o gamă largă de gânduri, cercetări și practici din diferite țări pentru a analiza și revaloriza convingerile de lungă durată, atitudinile și modurile de explorare în neurochirurgia modernă”, concluzionează președintele congresului, Șef Lucrări Dr. Mircea Vicențiu Săceleanu.

 

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *