Ziarul care ține cu românul

Stadiul șantierelor din Municipiul Sibiu

Proiecte noi în pregătire:

La începutul acestui an s-au încheiat lucrările de reparații capitale într-o nouă zonă din cartierul Hipodrom, situată între străzile Nicolae Iorga, Calea Cisnădiei și Aleea Frații Buzești, precum și în zona de blocuri din cartierul Turnișor, lucrări care au însumat aproape 12 milioane de lei.

La sfârșitul săptămânii trecute Primăria Sibiu a recepționat lucrările realizate în zona de blocuri de pe strada Ștefan cel Mare nr. 147- zona Broscărie, o investiție în valoare de 2 milioane de lei. În această zonă s-au efectuat reparații capitale ale carosabilului și trotuarelor de pe străzi și alei, reabilitarea rețelei de canalizare pluvială și amenajarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor suspendate,  iluminatul public fiind deja înlocuit cu corpuri LED la începutul acestui an.

Continuăm proiectele de modernizare a infrastructurii cu următoarele lucrări aflate în curs:

  • Reparații capitale în zona de blocuri dintre străzile Henri Coandă – Oțelarilor, pentru care s-a semnat contractul și urmează să înceapă lucrările propriu-zise
  • Amenajarea Lacului Binder ca obiectiv de agrement și sport – s-a curățat fundul lacului și s-a umplut cu pietriș și nisip, iar în prezent se lucrează la amenajarea plajei; de asemenea se lucrează la aleea pietonală și la rețeaua de iluminat public, la zona de parcare și la punctul de prim ajutor.
  • Modernizarea străzii Tractorului – se lucrează la canalizare și urmează să se amenajeze canalizația metropolitană, sistemul de iluminat public, carosabilul și trotuarele.
  • Modernizarea străzii Lacul lui Binder – în prezent se lucrează la săpătura generală pentru reabilitare; împreună cu strada Tractorului, aceasta este o cale de acces spre Lacul lui Binder, un viitor obiectiv de agrement al orașului
  • În Zona Industrială Vest se lucrează pe strada Europa Unită la amenajarea de parcări și pe strada Monaco, pentru extinderea spre o nouă zonă de dezvoltare
  • modernizarea străzii Dorobanților – lucrările de modernizare demarate de Primărie au fost temporar întrerupte pentru a permite reabilitarea rețelei de gaz de către societatea de gaz; constructorul este pregătit să reia lucrările de reabilitare a drumului și trotuarelor, imediat ce firma EON Gaz finalizează.
  • Amenajarea canalizării pluviale pe strada Podului – în următoarea perioadă se vor realiza lucrări care necesită închiderea circulației pe tronsoane.
  • Amenajare parcării cu 100 de locuri din cartierul Valea Aurie, pe strada Sibiel
  • Continuarea proiectului de amenajare a unor parcări în zonele de blocuri, în prezent lucrându-se la cele de pe Intrarea Siretului, Constituției – Regele Ferdinand lu Lomonosov

Pregătim următoarele lucrări:

  • Reabilitarea zidului istoric și a turnurilor de apărare de pe strada Cetății (evaluare oferte)
  • Modernizarea a 8 străzi din cartierele Turnișor și Gușterița: Mozaicului, Varului, Zăvoi (tronson II), Neppendorf, Granitului, Bradului, Macazului și Viilor (evaluare oferte)
  • Modernizarea Stadionului Municipal – etapa a doua. Aceasta constă în modernizarea suprafeței de joc prin instalarea unor sisteme de drenaj, irigații și încălzire și așternerea unui nou gazon. (evaluare oferte)
  • Modernizarea străzii Depoului (depunere oferte)
  • Prelungirea străzii Turda din Zona Industrială Vest, continuându-se astfel investițiile în viabilizarea zonei (depunere oferte)
  • Modernizarea străzii Fabricii, pentru resistematizarea traficului în zona noului mall de lângă Podul Gării (depunere oferte)
  • Modernizarea a 15 străzi din cartierele Terezian, Țiglari și Lazaret: Honterus, Viorelelor, Eschile, Căpriorilor, Lăcrămioarelor, Pandurilor, Speranței, Hameiului, Garoafei, Băicoi, Topitorilor, Lacului, Primăverii, Rulmentului, Ovidiu(depunere oferte)

Menționăm că o serie de alte investiții importante pentru Sibiu se află în stadiul de întocmire a documentațiilor tehnice:

  • Construcția unui nou pod pentru Cibin în dreptul străzii Rozmarinului, important pentru viitoarea legătură rutieră directă între cartierele Turnișor și Ștrand
  • Amenajarea drumului de legătură între cartierul Turnișor (de pe strada Rozmarinului) și Ștrand
  • Modernizarea unei zone din cartierul Hipodrom III, între străzile Nicolae Iorga – Oștirii – Rahovei – bdul Mihai Viteazu
  • Modernizarea zonei de blocuri din cartierul Ștrand, prin reabilitarea aleilor, parcărilor și împrospătarea zonelor verzi
  • Construcția unei parcări supraterane de mare capacitate în cartierul Hipodrom
  • Lărgirea străzii Calea Cisnădiei, la ieșirea spre Cisnădie, pentru fluidizarea traficului
  • Modernizarea Stadionului Municipal – a treia etapă, în care, printre altele, se vor reface tribunele vechi, demolate în prima etapă de reabilitare, se va realiza un acoperiș continuu peste toate tribunele, se va reabilita sala de atletism și se va monta nocturna.

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing Primăria Municipiul Sibiu

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Cogito, ergo sum!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *