Ziarul care ține cu românul

Suprafața de joc de pe stadionul Municipal Sibiu va fi amenajată

Primăria Sibiu contractează o nouă etapă a modernizării Stadionului Municipal:

Refacerea suprafeței de joc

În urma unei proceduri de achiziție la care au participat cu oferte cinci firme, Primăria Sibiu a semnat miercuri, 7 august contractul de lucrări pentru refacerea suprafeței de joc a Stadionului Municipal. Contractul a fost semnat cu firma SC Terra Building SRL și are o valoare de 4.758.138,53 lei.

Lucrările prevăzute includ decopertarea terenului de joc, montarea sistemului de drenaj a apei, montarea sistemului de irigații pentru gazon, montarea unui sistem de încălzire pentru ca gazonul să poată fi utilizat și în sezonul rece. Apoi se va așterne stratul de înrădăcinare a noului gazon. Termenul de realizare a acestor lucrări este de 75 de zile.

“Știu că fanii fotbalului sunt nerăbdători, dar nu dorim să executăm doar lucrări de fațadă. Vrem să dăm Sibiului un stadion pe care se pot juca competiții europene. Pentru asta avem de planificat, contractat și executat lucrări foarte ample, cu respectarea unor proceduri legale, care nu se pot face peste noapte. Stadionul este important și pentru noi, în strategia noastră de a sprijini sportul sibian.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing Primăria Municipiul Sibiu

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *