Ziarul care ține cu românul

572 materiale pirotehnice descoperite la P.T.F. Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au descoperit 572 articole pirotehnice, în valoare de 1.800 lei, pe care un cetățean german a încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare.

În data de 01.12.2021, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, cetățeanul german, în vârstă de 53 de ani, care transporta diverse bunuri, pe ruta Turcia-Germania.

În urma controlului fizic efectuat asupra cabinei autocamionului au fost descoperite mai multe tipuri de articole pirotehnice, cantitatea totală fiind de 572 materiale. Persoana în cauză a declarat că bunurile îi aparțin și că nu avea cunoștință de obligativitatea deţinerii autorizațiilor necesare.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar materialele, în valoare de 1.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *