Ziarul care ține cu românul

Acțiune ,,Blitz,, desfășurată de polițiști pe raza Orașului Vicovu de Sus

Șofer prins în timp ce conducea fără permis

Având în vedere situaţia operativă de la nivelul Poliției orașului Vicovu de Sus și a posturilor de poliție arondate, în scopul diminuării factorilor de risc precum şi creşterea vizibilităţii poliţiei, în data de 07.10.2022, în intervalele orare 09:00-10 și 11,00-12,00, pe raza orașului Vicovu de Sus precum și a comunelor arondate, pe principalele drumuri publice, a fost organizată o acţiune preventiv-reactivă de tip „blitz”, pentru prevenirea şi combaterea nerespectării regulilor de circulație, pentru descurajarea infracționalialității stradale, a contrabandei cu țigarete de proveniență extracomunitară, precum și combaterea migrației ilegale.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.830 lei.

De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Tot în cadrul acțiunii a fost identificat și un transport de material lemnos fără documente de proveniență, fiind confiscată cantitatea de 8,97 mc material lemnos în valoare de 5.238,48 lei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *