Ziarul care ține cu românul

Acțiunea polițiștilor pe linie rutieră la Drăgășani

În data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Drăgășani au acționat pe Drumul Județean 678 Drăgoești – Olanu, Drumul Național  64 Prundeni – Zăvideni, precum și în municipiului Drăgășani, în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de acccidente rutiere.

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, a celor care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, precum și a celor care nu acordă prioritate de trecere participanților la traficul rutier sau se angajează în depășiri neregulamentare sau periculoase.

Astfel, polițiștii au verificat 23 de autovehicule, au legitimat 34 de persoane, au efectuat 10 de testări de alcool, iar pentru neregulile descoperite, au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 2.600 lei.

Dintre amenzile aplicate, 2 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 24 pentru abateri ale bicicliștilor și 8 pentru alte nereguli.

Au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 2 de permise de conducere.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV (SURSA FOTO: https://www.4tuning.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *