Ziarul care ține cu românul

Arestat pentru tâlhărie în Brașov

Polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată”.

 Astfel, la data de 13.04.2023, în jurul orei 23.00, polițiștii au fost alertați de către o persoană cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe o alee pietonală din zona bulevardului Gării, a observat un bărbat cu șapcă pe cap care fugea în direcția Gării Brașov iar, după câțiva metri, a găsit o persoană de sex masculin căzută pe jos, care prezenta urme de agresiune.

Polițiștii s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului și au identificat persoana vătămată, care a confirmat că a fost agresată fizic de o persoană necunoscută, constatând totodată și lipsa telefonului mobil pe care îl avea asupra sa, în valoare de aproximativ 3500 lei.

Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, stabilindu-se că necesita mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite în urma agresiunii.

În cadrul anchetei s-a stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei ar fi urmărit mai întâi victima pe bulevardul Victoriei, din municipiul Brașov, după care s-ar fi apropiat de aceasta și ar fi tras-o într-o zonă cu spațiu verde, unde ar fi agresat-o fizic și i-ar fi sustras telefonul mobil, recuperat ulterior de polițiști.

În cauza descrisă, cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Bărbatul, bănuit de săvârșirea infracțiunii de “tâlhărie calificată”, a fost prezentat judecătorului de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele acestuia.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA: https://www.antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *