Ziarul care ține cu românul

Asociația Eliberare premiată pentru munca depusă împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale

Pe 18 Octombrie, Ziua Europeană a Luptei Împotriva Traficului de Persoane, zece organizații ale societății civile europene au primit Premiul Child10 la Castelul Regal din Stockholm, Suedia. Printre aceste organizații se numără și Asociația Eliberare, care împreună cu celelalte nouă organizații a fost premiată pentru munca depusă împotriva traficului de
persoane și a altor forme de exploatare sexuală a fetelor. Premiul a fost înmânat de Maiestatea sa, Regina Silvia.

Raportul Global asupra Traficului de persoane publicat de Oficiul ONU pentru combaterea traficului de droguri şi prevenirea criminalităţii (UNODC) arată că una din trei victime ale traficului de persoane este copil și că 9 din 10 victime ale exploatării sexuale sunt fete și femei. Organizațiile alese pentru a fi premiate luptă pentru eradicarea exploatării copiilor în scopuri sexuale și pentru a susține victimele traficului de persoane în Europa.

„Organizațiile membre premiate în acest an sunt organizații dedicate în lupta împotriva traficării și a exploatării în scopuri comerciale sexuale a copiilor din Europa. Toate aceste organizații au un istoric impresionant și au un impact substanțial în teren. Suntem extrem de mândri să le avem parte a rețelei noastre”, spune Jacob Flärdh, Secretarul General Child10.

Cele 10 organizații selectate ca Membri Premiați Child10 în 2021 au lucrat în decursul anului trecut împreună pentru a identifica provocări comune și bune practici, și de asemenea împreună au pledat pentru soluții eficiente și de durată. Acestea au primit un grant în valoare de 10.000 euro de la Fundația Maiestății Sale, Regina Silvia și un program de susținere individual pentru a măsura impactul fiecărei organizații în a susține programul partener Applied Value.

Organizatorii au declarat despre premiul acordat eLiberare: „Cu abordarea lor excepțională pentru a eradica traficarea și exploatarea copiilor, eliberare a reușit să creeze o schimbare sustenabilă prin a lucra alături de sistemul deja existent. Programele lor de prevenție și formare instituțională au avut un mare succes, în parte datorită implicării tuturor segmentelor din societate, de la context local la politici, identificând punctele comune și dezvoltând programe individualizate pentru a putea asigura implementarea pe scară largă. Abordarea lor eficientă și sistematică este o inspirație pentru organizațiile societății civile din întreaga Europă”.

Unul dintre punctele culminante ale seminarului a fost o discuție de tip panel la nivel înalt, cu participanți ce i-au inclus pe Charlotte Petri Gornitzka, Secretar General Asistent ONU și Director Executiv Adjunct UNICEF, Ilias Chatzis, reprezentantul UNODC și conducătorul secției de Trafic de persoane, Diane Schmitt, Coordonatorul UE Anti-Trafic și
Erik Wottrich, lider pe probleme de sustenabilitate la Tele2.

Membri Premiați 2021:

  • Ellencentret, Suedia
  • Novahuset, Suedia
  • ASTRA, Serbia
  • eLiberare, România
  • Footprint to Freedom, Olanda, Uganda, Rwanda și Kenya
  • Iroko Onlus, Italia și Nigeria
  • lightup movement, Germany-Norway-Austria MARTA Centre, Latvia
  • Novi put, Bosnia-Herzegovina
  • Vatra, Albania

Pentru mai multe detalii, persoana de contact din partea Asociației este:

Cristina AFTENII, Director de Programe

Telefon: 0770 238 172

Email: [email protected]

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *