Ziarul care ține cu românul

Autoturism oprit de polițiști cu dispozitivul Spike

În noaptea de 22 spre 23 martie 2024, echipajele de ordine publică și rutiere din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, împreună cu polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea, au reușit oprirea, în condiții de siguranță, a unui autoturism cu utilizarea dispozitivului de oprire forțată tip Spike.

În seara de 22 martie 2024, jurul orei 22.30 polițiștii unui echipaj de ordine publică aflat serviciul de patrulare, pe bulevardul central, din municipiul Rădăuți, au observat un autoturism, existând indicii cu privire la faptul că șoferul acestuia are exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată.

Polițiștii au efectuat imediat semnalul regulamentar de oprire cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, însă șoferul nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, încercând să beneficieze de avantajul tehnic al vehiculului condus.

Echipajul de poliție a intrat în urmărirea autoturismului

În aceste condiții, echipajul de poliție a intrat în urmărirea autoturismului, concomitent, prin stațiile de lucru fiind alertate celelalte echipaje din zona și fiind transmise semnalmentele autoturismului urmărit și toate aspectele de interes operativ în dinamică, cu indicarea locațiilor de deplasare.

Pe parcursul urmăririi, polițiștii au reușit distingerea în habitaclul vehiculului urmărit a mai multor siluete de tineri, aspect ce a impus o analiză obiectivă a posibilității utilizării armamentului sau unui stil agresiv de abordare prin evaluarea posibilelor urmări.

În momentul în care autoturismul urmărit s-a apropiat de centura ocolitoare de la ieșirea din municipiul Rădăuți, au fost transmise prin stație toate datele necesare, în timp util, unui echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea, care a desfășurat pe partea carosabilă dispozitivul de oprire forțată din dotare.

Astfel, s-a reușit perforarea tuturor celor 4 anvelope ale vehiculului urmărit, fără incidente, acesta reușind să își continue deplasarea doar câteva sute de metri, fiind ulterior blocat de echipajul aflat în urmărire.

De la volanul mașinii a ieșit șoferul, care a încercat să se sustragă, fiind însă identificat de polițiști în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Dornești, județul Suceava.

De asemenea, în interiorul mașinii au fost identificați alți 3 tineri, cu vârste între 18 și 20 de ani.

Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni sau vătămări.

Șoferul a fost testat cu aparatele drugtest și etilotest, rezultatele fiind negative.

După verificarea în bazele de date, s-a constatat faptul că șoferul deține permis, însă are exercitarea dreptului de conducere suspendată în perioada 17 martie – 14 iunie 2024, ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier.

În cauză, a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (cu permisul suspendat), urmând a se dispune procedural, prin unitatea de parchet competentă.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *