Bani europeni pentru digitalizarea celor trei spitale din subordinea C.J. Sibiu

Prin fonduri nerambursabile din Programul Național de Redresare și Reziliență, Consiliul Județean Sibiu va realiza o serie de investiții menite să îmbunătățească infrastructura IT și să sprijine actul medical în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” și Spitalul de Pneumoftiziologie.

În premieră: brățări cu cod, telemedicină, aplicație mobilă pentru programări

Principalele componente ale proiectului de digitalizare sunt:

  • Extinderea platformei „Portal Medical” – va permite vizualizarea studiilor imagistice, acces online pentru medicii de familie la pacienții internați, date privind cheltuielile medicale, bază de date cu donatorii de sânge (vor putea fi transmise campanii prin SMS, în caz de nevoie);
  • Aplicație mobilă pentru medici și asistente – permite accesarea dosarului electronic direct de la patul pacientului; se pot face programări la investigații, săli de operație; programări consult;
  • Sistem de brățări de identificare a pacienților – va permite identificarea rapidă și precisă a pacienților (în special a celor inconștienți), reduce erorile în administrarea tratamentului;
  • Dosar îngrijire pacient – disponibil asistentelor, cu date privind tratamentul, temperatura corporală, tensiune arterială, puls, evoluția tratamentului;
  • Sistem Voice to Text – permite transcrierea diagnosticării din vorbire directă în text;
  • Telemedicina – permite consultarea de la distanță a pacientului de către medicul specialist;
  • Module de gestiune a aparaturii medicale, evaluării personalului medical, a stocului de medicamente etc.

Declarația președintei Consiliului Județean Sibiu – Daniela Cîmpean

„Pe calea digitalizării am parcurs deja două etape importante, cea a „Portalului Medical”, prin care cetățenii au acces la propriile date medicale și pot decide ce medic le poate utiliza, precum și cea legată de managementul documentelor din cele trei spitale publice din subordinea noastră. Continuăm procesul de digitalizare întrucât pacienții au nevoie de diagnostic rapid și corect, aspect decisiv pentru evoluția stării de sănătate. Vom achiziționa echipamentele și softurile ce vor permite o creștere a calității actului medical în sistemul public de sănătate al județului Sibiu”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Valoarea totală a investițiilor se ridică la 12,18 milioane de lei, banii urmând să fie alocați, integral, din fondurile Uniunii Europene, prin PNRR. Cu aceste sume vor fi achiziționate echipamente IT și softuri, iar infrastructura de telecomunicații va fi extinsă.

În perioada următoare, Ministerul Sănătății va transmite contractele de finanțare în vederea semnării, după care vor fi publicate anunțurile de licitație în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *