Ziarul care ține cu românul

Bărbat prins băut după ce a intrat cu mașina într-o terasă – Alcoolemie de 1,25 mg/l

La 31.10.2023 polițiștii au continuat cercetările privind un eveniment rutier din data de 29.10.2023, de pe raza com. Moldovița, jud. Suceava.

S-a stabilit faptul că la data de 29.10.2023, în jurul orei 16:00, un bărbat de 27 ani, din com. Moldovița, a condus autoturismul pe D.J. 176, pe raza localității Moldovița, iar la intersecția cu D.C. Demăcușa, nu a adaptat viteza la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers pentru a pătrunde pe D.C. Demacușa, moment în care a pătruns pe terasa local unui public, situat pe partea dreaptă a sensului de mers.

Pe terasa localului se aflau doi bărbați de 60 ani și respectiv, de 72 ani, ambii din com. Moldovița, care au fost acroșați ușor și accidentați ca urmare a evenimentului rutier.

În urma evenimentului, șoferul de 27 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat de polițiști ca urmare a măsurilor dispuse pe D.C. Demăcușa, la aproximativ un kilometru față de locul producerii accidentului.

Conducătorul auto a fost testat cu etilometru din dotare, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool în aerul expirat. Totodată, s-a procedat și la testarea cu aparatul drugtestul, rezultatul fiind negativ la toate substanțele.

S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La 31.10.2023, în urma completării și adiministrării materialului probator, polițiștii au dispus luarea măsurii de reținere fața de șoferul de 27 ani, din com. Moldovița, acesta fiind introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *