Ziarul care ține cu românul

Bărbat prins în flagrant cu 1,1 kg de canabis

La data de 21.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cetățean străin, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc (canabis).

Măsura a fost dispusă după ce, inculpatul a fost prins în flagrant, în timp ce deținea, în autoturismul pe care il conducea, cantitatea de 1,1 kilograme canabis, în vederea comercializării.

Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința inculpatului, fiind identificată și ridicată cantitatea de 14 kilograme canabis.

La data de 22.05.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, a dispus măsura controlului judiciar față de inculpat, pentru o perioadă de 60 de zile.

Împotriva acestei încheieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au formulat contestație.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *